Marcați
Oleg Reidman: Semnarea unui nou Memornadum cu FMI este posibilă nu mai devreme de septembrie curent
2.03.2016, 16:08
Moldova ar putea semna un nou Memorandum cu Fondul Monetar Internațional nu mai devreme de septembrie curent. Este opinia deputatului PCRM Oleg Reidman și a fost exprimată în cadrul unei conferințe de presă.

”Noi am avut o întălnire cu experții FMI. Aceasta a fost o misiune de evaluare, care nu a discutat cel puțin despre parametrii bugetului pentru 2016. Ei au făcut cunoștință cu situația din țară, inclusiv din domeniul financiar-bancar, au salutat decizia privind lichidarea celor trei bănci, dar și instituirea unui control asupra alotir trei bănci. Nimic altceva nu s-a discutat”, a menționat Oleg Reidman.

Totodată, deputatul comunist a condamnat decizia privind lichidarea băncilor problematice și instituirea unui audit la alte trei instituții bancare.

”Lichidarea Băncii de Economii este o decizie criminală, luată sub influiența unei psihoze în masă. Ceea ce ține de celelate trei bănci, nu văd nimic extraordinar. Totodată, această măsură ar putea zdruncina în viitor sistemul bancar al țării, care este în interesul băncilor străine prezente pe piață”, a menționat deputatul PCRM.
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).