Marcați
Dorin Recean a fost desemnat candidat pentru funcția de premier
10.02.2023, 18:31
Locul Nataliei Gavrilița va fi ocupat în scurt timp de Dorin Recean, actualul secretar al Consiliului Suprem de Securitate și consilier prezidențial. Președinta Maia Sandu, a declarat că acesta este candidatul desemnat în urma consultărilor cu fracțiunile parlamentare.

Noua desemnare a fost făcută la nici patru ore după anunțul de demisie al premierului Natalia Gavrilița.

MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: Am semnat decretul prin care l-am desemnat pe Dorin Recean în calitate de candidat pentru funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova. În cadrul consultărilor cu fracțiunii PAS, echipa PAS și-a declarat sprijinul pentru Dorin Recean.

Președintele țării, Maia Sandu susține că o schimbare a garniturii guvernamentale a fost necesară pentru a acelera în obiectivul fundamental al țării – integrarea europeană.

MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: Noul Guvern va trebui să crească nivelul de securitate al țării și să păstreze Moldova în lumea țărilor libere. Războiul și ororile lui sunt încă în casa vecinilor noștri. Îngrijorările cetățenilor sunt în continuare mari, iar Guvernul trebuie să răspundă acestor îngrijorări pentru pregătire temeinică, informare clară a oamenilor și întărirea relațiilor RM cu prietenii țării noastre.

Totodată, șefa statului a accentuat că noul Guvern urmează să facă față crizelor energetice și economice cu care se confruntă Republica Moldova.

MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: Pentru a ajuta oamenii și mai departe, noul Guvern va trebui să-și concentreze eforturile pentru revigorarea și dezvotarea economică, să impulsionăm creșterea economică, să atragem cât mai multe investiții străine de calitate, așa încât nu doar să facem față creșterii prețurilor la nivel mondial, dar să avem cât mai multe locuri de muncă, salarii mai mari și să îmbunătățim nivelul de trai.

În același timp, candidatul desemnat pentru funcția de Prim-ministru, Dorin Recean, a dat asigurări că va forma viitoarea garnitură guvernamentală în cel mai scurt timp. El a spus că primele sale acțiuni vor fi concentrate pe trei dimensiuni importante.

DORIN RECEAN, candidat desemnat la funcția de Prim-ministru: Primul este ordinea și disciplina din instituții. Instituțiile trebuie să deservească cetățenii, mediul de afaceri, da, există rezistență, dar o vom depăși. A doua dimensiune de intervenție rapidă este să avem o nouă viață pentru economie. Aceasta înseamnă să oferim mai multe surse accesebile, în special pentru investițiile în domeniul de afaceri. Trei – pacea și stabilitatea.

Cel mai probabil noul Guvern va fi învestit săptămâna viitoare. Președintele Parlamentului, care este și liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, a declarat că în zilele următoare fracțiunea PAS va avea discuții cu premierul desemnat, Dorin Recean, privind prioritățile pentru agenda următoare.

IGOR GROSU, președintele Parlamentului: Îl așteptăm săptămâna viitoare cu programul de guvernare. Fracțiunea parlamentară a PAS și-a exprimat sprijinul pentru candidatul înaintat de doamna președintă pentru funcția de prim-ministru și va acorda sprijin plenar noului guvern. Avem încrederea că noul Guvern condus de domnul Recean va implementa viziunea de dezvoltare a Republicii Moldova propusă de doamna Președintă și PAS.

Dorin Recean este consilierul Președintelui țării în domeniul apărării și securității naționale, dar și secretar al Consiliului Suprem de Securitate. Recean a ocupat anterior funcția de ministrul al Afacerilor Interne în Guvernul Vlad Filat. El a venit în echipa Partidului Liberal Democrat odată cu actuala președintă Maia Sandu.

Exclusiv TV
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).