Silozurile din țară vor fi verificate
31.01.2023, 14:32
Silozurile din țară vor fi verificate după incendiile de proporții, care au avut loc recent în portul liber international Giurgiulești. În total vor fi supuse controlului 127 depozite de păstrare a cerealelor și nutrețurilor combinate, gestionate de 41 agenți economici.
Inspectarea silozurilor și depozitelor de păstrare a cerealelor a fost solicitată de prim-ministra Natalia Gavrilița, în contextul incendiilor care au avut loc la aceste construcții, inclusiv, recent, la Portul Internațional Liber Giurgiulești. Potrivit ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, controalele vor fi realizate de către grupuri comune formate din angajații Agenției pentru Supraveghere Tehnică și din cadrul Inspectoratului pentru Protecția Mediului, cu implicarea la necesitate a reprezentanților Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Aceste instituții vor raporta săptămânal despre acțiunile întreprinse și rezultatele verificărilor efectuate.
Două silozuri în care se păstra șrot de floarea – soarelui au luat foc în luna ianuarie curent. Unul din ele cu o încărcătură de o mie de tone s-a prăbușit, iar al doilea a fost demolat, pentru a preveni extinderea focului. În același timp, grupul Trans – Oil Moldova, care este operatorul portului prin compania sa fiică, a anunțat că va demola toate construcțiile similare de pe teritoriul portului. În același timp, incendiile din port au afectat mediul ambient. Ministerul Mediului a anunțat că în aerul din regiune a fost o concentrație de emisii peste nivelul admis.
Exclusiv TV