Marcați
Reacția Mitropoliei privind decizia CEDO
30.01.2023, 17:02
Mitropolia Republicii Moldova a venit cu o reacție, după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a obligat toate statele membre ale Consiliului Europei, inclusiv Moldova, să instituie o formă legală de protecție a cuplurilor formate din persoane de același sex. Reprezentanții Bisericii Ortodoxe susțin că o astfel de decizie contravine conștiinței ortodoxe și istorice a poporului și că cea mai timidă tentativă de a înregistra legal un cuplu gay în țara noastră va fi urmată de o reacție pe măsură.

Într-un comunicat emis de Mitropolie se menționează că în țara noastră cetățenii creștin-ortodocși nu reprezintă un segment din societate, ci o covârșitoare majoritate. Astfel, reprezentanții Bisericii Ortodoxe s-au adresat către autoritățile statului să țină cont de faptul că votul pentru conducerea țării a fost oferit de către o majoritate și nu o minoritate.

”...Cea mai timidă tentativă de a înregistra legal un cuplu gay în Țara noastră, va fi urmată de o reacție pe măsură, deoarece astfel de decizii contravin conștiinței eminamente ortodoxe și istorice a poporului. Biserica Ortodoxă din Moldova îndeamnă credincioșii să ia atitudine, evident, strict în limitele permise de legislația în vigoare, pentru ca o asemenea legalizare și promovare a păcatului să nu aibă loc... Credem că acum e momentul ca fiecare dintre noi, inclusiv legiuitorii țării, să-și pună întrebarea și să-și răspundă sincer: De partea cui sunt? Cea a unui popor care de secole a luptat și și-a câștigat dreptul la existență prin semnul Sfintei Cruci sau de partea celor care vor să ne aducă în Europa prin legiferarea unor păcate strigătoare la cer? Stimați reprezentanți ai puterii, nu sunteți veșnici pe tronul cârmuirii și de domniile voastre depinde cum veți rămâne înscriși în istorie: ca niște oameni cu demnitate, care respectă istoria, tradiția, cultura și credința poporului care v-a oferit încrederea sau ca niște trădători care promovează ”valori” străine acestui neam, de dragul unor trecătoare beneficii și recunoștințe”, - se menționează în comunicat.

Anterior, agentul guvernamental, reprezentantul Moldovei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Dumitru Obadă, a declarat că această decizie nu obligă autoritățile statului nostru să execute prevederile Curții Europene, însă în cazul în care ar exista o cerere la nivel național, trebuie să se țină cont de hotărârile instituției europene.

Decizia CEDO prin care obligă toate statele membre a Consiliului Europei să instituie o formă legală de protecție a cuplurilor formate din persoane de același sex a fost aprobată în 17 ianuarie. Hotărârea vine în urma examinării sesizărilor a trei cupluri LGBT din Federația Rusă, care au cerut dreptul la căsătorie. Potrivit deciziei, în cazul Fedotova și alții împotriva Federației Ruse, toate statele semnatare ale Convenției Europene a Drepturilor Omului trebuie să adopte o formă juridică de recunoaștere a familiilor formate din persoane de același sex și să creeze un cadru legal, care să protejeze traiul în comun a acestor cupluri. Republica Moldova a devenit membră a Consiliului Europei în luna iulie 1995 și a ratificat Convenția europeană a drepturilor omului pe data de 24 iulie 1997.

Exclusiv TV
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).