După zeci de ani de așteptare, satul Bîc din comuna Bubuieci va avea o grădiniță. Lucrările de construcție au demarat în vara anului trecut și urmează să fie finalizate în 2025. Peste doi ani, familiile nu vor mai fi nevoite să caute locuri în grădinițele din localitățile vecine, sau din Capitală. Instituția va avea patru blocuri și o capacitate pentru aproximativ 160 de locuri. Valorea proiectului este de aproximativ 40 de milioane de lei, iar banii vor fi alocați de primăria locală, autoritățile municipale, dar și din proiectul ”Satul European”.
Primarul comunei Bubuieci, Igor Moraru a declarat că localitatea Bîc are nevoie stringentă de o grădiniță, deoarece aici vin multe familii tinere. În acest context, el a subliniat că cele două instituții preșcolare din Bubuieci deja nu mai fac față numărului mare de copii.
IGOR MORARU, primarul comunei Bubuieci: Instituția de educație timpurie nr.1 conform normelor proiectului când a fost elaborat și când a fost construită era prevăzut pentru 80 de copii și avem 160 de copii înmatriculați și grădinița nr.2 care este mai modernă, construită în perioada anilor `80 și cea prima îi construită la începutul anilor `70 și asta nr.2 în perioada anilor 80 și are capacitatea de 180, da avem peste 280 de copii. Populația crește, numărul copiilor crește și ca să satisfacem cerințele părinților, am decis să continunăm proiectul elaborat anterior, deja să-l implementăm pe viu.
În jumătate de an, constructorii au reușit să facă lucrări de trasament, să construiască și să izoleze fundația viitoarei grădinițe. În primăvară, când vor fi condiții meteo mai bune, vor începe lucrările de ridicare a pereților.
IGOR MORARU, primarul comunei Bubuieci: Instituția de educație timpurie este planificată pentru 160 de copii. Sunt patru blocuri, două nivele, deci cu săli sportive, săli de distracții. Destul de frumușel. Sper să arate bine. În zona respectivă mai este spațiu pentru o eventuală instituție de învățământ. Fie că un bloc al claselor primare, fiindcă copiii din satul Bîc merg, o bună parte, către liceul teoretic ”Toader Bubuiog”, începând de la ciclul primar până la liceal. Sunt care pleacă și în municipiul Chișinău. Mă rog, fiecare cu alegerea sa.
Primarul comunei Bubuieci, Igor Moraru recunoaște că proiectul este unul ambițios și presupune cheltuieli mari, însă speră că datorită sprijinului atât a autorităților municipale cât și celor centrale să realizeze obiectivul propus.
IGOR MORARU, primarul comunei Bubuieci: Am avut la prima etapă, adică pentru anul 2022, am avut alocați 4,5 milioane de către municipiul Chișinău, noi am venit cu contribuția de 700 de mii și respectiv pentru 2023 avem contribuția proiectului ”Satul European” - zece milioane și respectiv planificăm și noi să venim cu contribuția noastră și deja planificată și la consiliul ce vine curând, o să aprobăm această contribuție și va fi și contribuția municipiului Chișinău. Sigur că o să ne bucurăm să continuăm acest obiectiv. Se primește un obiectiv destul de măricel de peste 40 de milioane de lei.
Potrivit autorităților locale, în satul Bîc din comuna Bubuieci locuiesc peste 1.500 de oameni.
Exclusiv TV