Marcați
Corupția - o problemă gravă a sistemului sănătății
26.01.2023, 15:42
Asigurarea medicală este doar o formalitate, iar fără plăți suplimentare nu poți beneficia de servicii medicale calitative. Concluzia se regăsește într-un studiu realizat de organizația ”Inițiativa pozitivă”, la care au participat mai mulți beneficiari ai serviciilor medicale și care prezintă tabloul plăților formale și informale făcute în sistemul de sănătate. Cercetarea mai arată că alte probleme din sistemul medical se referă la statisticile cu privire la volumul serviciilor prestate, plățile pentru obținerea unei funcții înalte, dar și redirecționarea pacienților de la instituțiile medicale publice la cele private.

Potrivit studiului prezentat de reprezentanții organizației ”Inițiativa Pozitivă”, corupția în instituțiile medicale, din experiența personală a respondenților, care au participat la sondaj, a scăzut de la 16 la sută în 2017, până la 11 la sută în 2021. Totuși, oamenii semnalează în continuare cazuri de încălcare a legii.

EVGHENI GOLOSCEAPOV, consultant în domeniul drepturilor omului, organizația ”Inițiativa Pozitivă”: În conformitate cu studiile efectuate de Oficiul Avocatului Poporului, dreptul la sănătate este plasat la primul loc de îngrijorări a cetățenilor. 71% din respondenți au răspuns că dreptul la sănătate este cel mai problematic pentru oameni și că autoritățile trebuie să lucreze mai mult în acest domeniu. Corupția, desigur, contribuie negativ la aceste îngrijorări.

Experta în sănătate publică, Rodica Gramma, a declarat că, în 2017, a fost realizat un proiect amplu despre riscurile corupției în sistemul sănătății, fiind elaborat și un plan sectorial de luptă cu acest fenomen, însă de atunci și până în prezent riscurile au rămas aceleași.

O problemă majoră în sistemul sănătății rămâne situația din spitalele publice și cele private. Experta anticorupție, Cristina Ciobanu, susține că mulți medici lucrează, în paralel, în ambele sectoare și, deseori, ei primesc pacienții în spitalele publice, după care îi redirecționează către cel privat, unde serviciile medicale sunt mult mai costisitoare.

Reprezentanții Ministerului Sănătății au anunțat că autoritățile lucrează la planul sectorial de acțiuni anticorupție în domeniul sănătății.

MARCELA ȚÎRDEA, șefă de direcție, Ministerul Sănătății: Conform prevederilor legale, legea a fost modificată, strategia a fost extinsă, perioada 2023. Exact aceste lucruri le-au făcut toate instituțiile, reieșind din norma care a fost impusă. La începutul anilor 2022, planul a fost extins și un pic revizuit. Referitor la ghidul integrității medicale, atunci când a fost elaborat și publicat, a fost distribuit la toate instituțiile medicale.

Potrivit planului sectorial de acțiuni anticorupție în domeniul sănătății şi asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anii 2022-2023, autoritățile își propun să îmbunătățească accesul cetățenilor la servicii de sănătate, a calității serviciilor prestate de instituțiile medicale și eficienței utilizării resurselor financiare publice. De asemenea, un alt scop este creșterea gradului de informare a populației despre drepturile și obligațiile beneficiarilor sistemului asigurării obligatorii de asistență medicală.

Exclusiv TV
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).