Marcați
483 de inițiative legislative au fost înregistrate în Parlament în anul 2022
19.01.2023, 17:51
Cele mai multe din ele au fost elaborate și propuse de deputați, iar 70 la sută din numărul total au trecut pe parcursul anului toată procedura legislativă. Datele au fost prezentate de serviciul de presă al Parlamentului.

Potrivit datelor oficiale, pe parcursul anului trecut 298 de proiecte de legi și inițiative legislative au venit din partea deputaților în Parlament, 141 au fost semnate de Guvern, 37 – de Președintele Republicii Moldova, iar șapte inițative legislative au fost făcute de adunarea populară a unității teritoriale autonome Găgăuzia.

Cele mai multe inițative legislative - 219 la număr - au venit de la fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate, care este formațiunea de guvernământ. Cei mai activi parlamentari ai formațiunii au fost președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate, care a semnat 49 de proiecte de lege. Alte 45 de inițiative legislative aparțin fostului președinte al Comisiei economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba, iar 31 – președintelui Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun.

Alte 51 de proiecte de legi au fost înregistrate de deputații fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor. Aici cei mai activi deputați au fost Petru Burduja - cu 25 de inițiative legislative, Corneliu Furculiță și Vladimir Odnostanko, care au semnat câte 20 de proiecte.

Fracțiunea partidului Șor, deputații căreia nu participă la ședințele Legislativului de mai multe luni, au înregistrat anul trecut 11 inițiative legislative. Cel mai activ deputat al fracțiunii a fost Marina Tauber, care este autoarea a 11 proiecte de lege, iar Reghina Apostolova și Vadim Fotescu au participat la elaborarea a câte șase inițiative legislative.

Din numărul total de acte legislative înregistrate anul trecut, 70 la sută au fost adoptate. În conformitate cu Constituția Republicii Moldova, dreptul la inițiativă legislativă aparține deputaților, Președintelui Republicii Moldova, Guvernului și Adunării Populare a unității teritoriale autonome Găgăuzia.

Exclusiv TV
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).