Parcul Inspectoratului General al Poliției a fost reînnoit cu 32 de automobile noi. Unitățile de transport au fost donate de Agenției ONU pentru Refugiați și Ambasada Statelor Unite la Chișinău. Acestea vor înlocui o parte din automobilele din dotare, care au un grad înalt de uzură.
Ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco a declarat că cele mai multe automobile din lotul donat vor merge la Inspectoratul Național pentru Securitate Publică.
ANA REVENCO, ministrul Afacerilor Interne: Prin această donație, care desigur că consolidează mobilitatea Poliției Naționale a Republicii Moldova înseamnă că poliția va putea interveni mult mai prompt și să fie mult mai aproape de cetățean, indiferent de depărtarea la care se află de urbe, sau indiferent de dimensiunea unui potențial risc de accident rutier pe șoselele din țara noastră.
La rândul lor, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în țara noastră, Kent Logsdon, dar și reprezentantul Agenției ONU pentru Regugiați, Francesca Bonelli susțin că, automobilele vor îmbunătăți capacitatea Ministerului Afacerilor Interne de a proteja și sprijini nu doar cetățenii țării noastre, dar și refugiații din Ucraina, care au fugit din calea războiului.
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu a remarcat că donația este mult așteptată, deoarece o parte din parcul auto al poliției este învechit, ceea ce îngreunează activitatea zilnică a oamenilor legii.
VIOREL CERNĂUȚEANU, șeful Inspectoratului General al Poliției: Aceste mijloace de transport vor merge în exclusivitate doar pentru activitatea operațională în teren, la locurile de teren al colegilor noștri. Vor substitui o parte din acele mijloace de transport, care au o uzură destul de ridicată. Chiar nu îmi este rușine să spun cu mai mult de jumătate de milion de kilometri la bord, dar asta încă odată demonstrează că, noi știm să utilizăm o tehnică indiferent de cât nu ar fi uzura acestora.
Efortul de îmbunătățire a mobilității Poliției are ca beneficiar final cetățenii, contribuind la îmbunătățirea modului în care poliţiştii răspund la solicitările cetățenilor, precum şi creșterea gradului de siguranță pe care poliţiştii o au la intervenții.
NTV Moldova