Marcați
Două persoane și-au găsit sfârșitul în propriile case cuprinse de flăcări
12.01.2023, 14:31
Sfârșit tragic pentru două persoane, care și-au găsit sfârșitul în propriile case cuprinse de flăcări. Incendiile au avut loc pe parcursul zilei de miercuri. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență anunță că în primele 11 zile ale anului curent deja șase persoane și-au pierdut viața din cauza incendiilor sau a intoxicațiilor cu monoxid de carbon.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații Excepționale, un incendiu a avut loc în orașul Nisporeni, victima fiind un bărbat de 66 de ani. Incendiul s-a izbucnit într-o casă de locuit, focul a afectat bunuri materiale dintr-o cameră cu suprafața de 6 m2. Incendiul a fost localizat de populație iar intervenția pompierilor a fost solicitată pentru lichidarea finală a acestuia. În timpul misiunii de stingere salvatorii au depistat cadavrul parțial carbonizat a unui bărbat în vârstă de 66 de ani, circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.

În aceeași zi, pompierii au fost solicitați și în orașul Hâncești, unde a luat foc o casă. Și de această dată, incidentul s-a soldat cu o victimă.

LILIANA PUȘCAȘU, ofițer de presă IGSU: Al doilea caz s-a produs în orașul Hâncești de pe strada Nicolae Milescu Spătaru. Apelul la serviciul 112 a fost înregistrat seara la ora 23:01, aici pompierii au intervenit pentru lichidarea unui incendiu care a avut loc într-o casă de locuit, focul a distrus bunurile materiale din două camere și acoperișul în totalitate. Pe parcursul intervenției din interiorul locuinței a fost evacuat proprietarul inconștient fără arsuri pe suprafața corpului. Ulterior de către angajații Serviciului Asistență Medicală Urgentă prezenți la fața locului s-a constatat decesul bărbatului în vârstă de 60 de ani. Cauza și circumstanțele cazului de asemenea urmează a fi stabilite de specialiști.

Pentru evitarea producerii incendiilor dar și a intoxicațiilor cu monoxid de carbon cetățenii sunt rugați să fie responsabili, să respecte normele de exploatare a sobelor și instalațiilor de încălzit locuințele. Astfel pompierii recomandă ca înaintea utilizării acestea să fie supuse unei verificări minuțioase iar în caz de depistare a unor defecțiuni urmează a fi înlăturate imediat. Totodată salvatorii îndeamnă populația să nu aprindă focul în sobă cu lichide inflamabile cum ar fi benzină sau alte substanțe periculoase. Mai mult oamenii sunt rugați să nu suprasolicite sobele de încălzit și să nu amplaseze bunuri în apropierea acestora să nu obtureze canalele de ventilare iar pe timpul nopții sa stingă focul din sobe.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).