Câștig de cauză în dosarul ”Energoalliance”
11.01.2023, 17:54
Republica Moldova a câștigat litigiul cu fosta companie ucraineană Energoalliance, care pretindea de la bugetul statului o datorie de aproximativ 600 de milioane de lei pentru energia electrică furnizată țării noastre în perioada 1999-2000. Decizia a fost emisă de Curtea de Apel de la Paris.
Decizia a fost emisă de instanța franceză în data de 10 ianuarie. Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, declară că în acest litigiu nu putea fi o altă sentință.
SERGIU LITVINENCO, ministrul Justiției: Curtea de Apel de la Paris a găsit poziția Republicii Moldova ca fiind una corectă, pentru că de facto nu a existat o datorie reală în cadrul acestei companii. A fost un conglomerat de circumstanțe, unde anumite grupări oligarhice au dorit, așa cum au făcut-o și anterior să profite, să-și umple buzunarele din contul statului. Iată că nu le-a reușit de data asta și lucrul acesta nu are decât să bucure.
Potrivit hotărârii Curții de Apel de la Paris, compania Stileks, care este succesoare în drepturi a firmei Energoalliance și care a fost în litigiu cu Republica Moldova, urmează să achite toate cheltuielile de judecată. Totodată, instanţa de apel a mai dispus şi încasarea în favoarea Republicii Moldova a sumei de 250 de mii de euro cu titlu de alte cheltuieli.
Litigiul a început în anul 2013, când prin sentința tribunalului arbitral ad hoc de la Paris a fost dispusă încasarea din contul Republicii Moldova în beneficiul LLC Energoalliance a unei sume de a sumei de 592 de milioane 881 de mii 395 lei şi 540 de mii dee dolari SUA. Cauza a avut ca obiect pretinsa neachitare de către întreprinderea de stat „Moldtranselectro” a energiei electrice furnizate țării noastre pe perioada anilor 1999-2000.
NTV Moldova