Numărul mare de infecții respiratorii, dar și a cazurilor în creștere de gripă, fac vaccinul antigripal tot mai solicitat. În același timp, Agenția Națională pentru Sănătate Publică anunță că stocurile de ser sunt pe sfârșite, iar altele noi nu se vor face. De cealaltă parte, ministerul Sănătății declară contrariul.
Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, vaccinurile antigripale au fost utilizate în proporție de 90 la sută, însă numărul doritorilor de a se imuniza este mai mare. Serul imunizant mai poate fi găsit la centrele de vaccinare de prin raioane.
VEACESLAV GUȚU, epidemiolog, Agenția Națională pentru Sănătate Publică: Practic, stocul a fost utilizat în 90%. Practic, în jur de 25 de mii de doze de vaccin încă sunt în stoc în unele regiuni ale țării și, desigur, se depun eforturi ca acestea să fie utilizate și pe parcursul lunii ianuarie. Conform repartizării, unele instituții au terminat, deoarece toate eforturile se depun ca vaccinarea să se efectueze în lunile octombrie, noiembrie, decembrie, dar nici luna ianuarie nu este o excepție, deoarece statisticile arată că vârful poate fi și în februarie, începutul lunii martie.
Reprezentanții ANSP declară că în viitorul apropiat nu vor mai fi făcute achiziții de vaccin antigripal, deoarece este vorba despre un ser sezonier.
În același timp, responsabili din cadrul ministerului Sănătii declară contrariul - vaccinuri antigripale sunt suficiente, iar stocurile vor fi suplinite.
În total, Moldova a procurat în acest an din sursele Companiei Naționale de Asigurări în Medicină 188 de mii de doze de vaccin antigripal. Alte 30 de mii de doze au fost donate de organizația ”The task force for Global Health”.
NTV Moldova