Marcați
Autoritățile din sănătate investighează cazul pacientului care a decedat din cauza gripei
11.01.2023, 14:18
Autoritățile din sănătate investighează cazul pacientului de 22 de ani care a decedat din cauza gripei. Responsabilii din cadrul Ministerului Sănătății declară că, acesta s-a adresat prea târziu la medic, după ce a aplicat automedicația o perioadă îndelungată. Totuși, reprezentanții instituției susțin că nu vor cere introducerea măsurilor restrictive în sănătate, deoarece se atestă o descreștere a numărului de îmbolnăviri.

Secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Ion Prisăcaru, a declarat că pacientul decedat a avut o formă complicată de gripă, însă mai multe detalii vor fi făcute publice după finalizarea anchetei.

ION PRISĂCARU, secretar de stat al Ministerului Sănătății: ”Este un caz de gripă cu evoluție fulminantă. Un caz care, din păcate, după o perioadă mai lungă de timp de autotratament la domiciliu, s-a adresat destul de tardiv și este și o formă complicată de gripă, dar, la moment, la nivel de comisie se studiază cazul pentru a veni cu răspunsuri mai exacte”.

Cazul de deces al tânărului pacient a fost înregistrat săptămâna trecută. Potrivit Ministerului Sănătății, acesta nu suferea de boli cronice. În această perioadă au fost raportate și peste 12 mii de cazuri de infecții ale căilor respiratorii, în scădere cu 12,8 la sută față de săptămâna precedentă. Instituțiile medicale, de asemenea, raportează o scădere a numărului de internări, iar cei mai mulți pacienți sunt copii. Din aceste considerente, autoritățile din sănătate nu vor recurge la măsuri restrictive.

ION PRISĂCARU, secretar de stat al Ministerului Sănătății: ”La moment, situația este stabilă. Chiar putem spune că, în ultimele două-trei săptămâni, avem o tendință de scădere a numărului de îmbolnăviri atât cu infecții ale căilor respiratoare, cât și cu gripă. Respectiv, nu există la moment indicații pentru anumite restricții sau pentru a lua anumite măsuri restrictive în acest sens”.

În același timp, instituțiile medicale din țară sunt pregătite pentru un nou val de îmbolnăviri.

ION PRISĂCARU, secretar de stat al Ministerului Sănătății: ”La moment, avem dislocate și paturi la Institutul Mamei și Copilului care avem disponibile și acum locuri și, la necesitate, acest număr de paturi se reevaluează și se deschid noi, în caz de necesitate. Respectiv, nu există la moment problema internării pacientului.

Pentru a evita îmbolnăvirile, pe lângă vaccinare, autoritățile le recomandă oamenilor în mod repetat să evite locurile aglomerate, să poarte masca sanitară și să respecte măsurile de igienă.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).