Agricultori nu exclud proteste, în cazul în care nu vor fi susținuți de stat în eforturile de a deveni mai competitivi pe piață
Crizele din ultima perioadă, dar și embargoul impus de Federația Rusă la importul de fructe din Republica Moldova au fost resimțite puternic de ramura horticolă. În aceste condiții, Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Fructe ”Moldova Fruct” se declară indignată de faptul că fondul de subvenționare pentru agricultori a fost redus. Reprezentanții crescătorilor de fructe nu exclud proteste, în cazul în care nu vor fi susținuți de stat în eforturile de a deveni mai competitivi pe piață.
Directorul executiv al Asociației ”Moldova Fruct”, Iurie Fală a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că, producătorii de fructe din țara noastră au reușit să exporte peste 70 la sută din recolta anului 2022 pe piața rusă, până la impunerea embargoului.
IURIE FALĂ, directorul executiv al Asociației ”Moldova Fruct”: Se exportă același sortiment de produse, desigur că în cantități mai mici, pentru că embargourile au influențat acest comerț și embargoul fiind impus, spre exemplu, în luna august, noi am avut exporturi de mere destul de bune pe parcursul întregului an, adică aproximativ 74 de procente din toate merele exportate în 2022 au luat calea Federației Ruse, cantități practic similare cu anul 2021 au fost exportate și de alte fructe, iar la cireșe avem chiar o creștere.
În aceste condiții, Fală a vorbit despre diversificarea piețelor de desfacere pentru horticultorii din Moldova, care însă au nevoie de susținere pentru a deveni competitivi, inclusiv în spațiul european. Acest lucru ar putea fi greu de realizat în condițiile diminuării fondurilor de subvenționare, susține directorul executiv de la Moldova Fruct.
IURIE FALĂ, directorul executiv al Asociației ”Moldova Fruct”: Statul a diminuat în anul acesta subvențiile cu 250 de milioane de lei comparativ cu anul 2021, când s-a alocat 1 miliard 750, dintre care nu s-au utilizat 68 de milioane. Acest lucru pe noi ne indignă, pentru că din fondul de subvenționare prevăzut pentru 2022, 68 de milioane nu au fost valorificate și Ministerul Finanțelor nu le-a trecut pe alt an și noi am pierdut din fondurile astea. Anul trecut a fost încă mai mare suma, aproximativ 100 de milioane nu s-au valorificat și nu putem să mergem pe aceeiași greblă în fiecare an.
Iurie Fală a mai menționat că o parte dintre producători nu și-a primit subvențiile pentru anul 2022, pentru că au fost datorii încă din 2021, iar acest lucru stopează dezvoltarea. În cazul în care fermieii nu vor fi auziți de autorități, nu este exclus scenariul protestelor.
IURIE FALĂ, directorul executiv al Asociației ”Moldova Fruct”: Protestul face parte din dreptul legal al producătorilor de a-și manifesta acordul sau dezacordul pentru anumiți pași pe care îi întreprinde Guvernul. Dar noi în cadrul asociației considerăm că, până a ajunge la proteste, trebuie să parcurgem toți acei pași, să încercăm să negociem, să încercăm să ne apărăm pozițiile, să încercăm să venim cu soluții. Noi suntem pe poziția să dialogăm, pentru că noi am participat la proteste când unii miniștri nu recunoșteau agricultura drept ramură prioritară. Prin abordarea curentă a Guvernului vedem că agricultura nu este tratată așa cum ar trebui.
Contactată de Exclusiv TV, purtătoarea de cuvânt a Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Daniela Turculeț nu a răspuns la apeluri telefonice și nici la mesaje pentru a comenta declarațiile directorului executiv al Asociației ”Moldova Fruct”, Iurie Fală.
NTV Moldova