Aderarea la UE, în acest deceniu
30.12.2022, 13:36
Anul 2022 a fost unul dificil, iar cel care vine nu va fi mai ușor. În schimb, guvernarea Republicii Moldova a reușit să mențină pacea în țară și să obțină statutul de țară candidar la aderarea la Uniunea Europeană. Acestea sunt concluziile anului făcute de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: Încheiem un an greu, dar cred că putem să spunem că am avut două realizări importante în acest an. Prima este pacea pe care am reușit să o menținem în RM în contextul unui război la hotar, un război care se întâmplă de zece luni, un război sângeros și dur în Ucraina. Și al doilea lucru important pe care l-am reușit în acest an este obținerea statutului de țară candidat la aderarea la Uniunea Europeană.
Vorbind despre aderarea la Uniunea Europeană, președintele Maia Sandu susține că de îndeplinirea tuturor condițiilor este responsabil Guvernul, care trebuie să depună mai mult efort în acest sens.
Șefa statului a insistat că până la venirea comisiei de evaluare din partea Uniunii Europene totul trebuie să fie realizat. Doar în cazul în care totul se va reuși la timp, autoritățile de la Chișinău vor putea trece la următoarea etapă – inițierea discuțiilor despre negocierile de aderare. Chiar și așa, drumul spre familia comunitară nu va fi scurt, susține Maia Sandu.
Consiliul European a acordat Republicii Moldova statutul de țară candidate la aderare pe data de 23 iulie curent.
NTV Moldova