Marcați
România nu are energie pentru Moldova
14.12.2022, 13:47
România nu mai are energie electrică și gaze naturale pentru Republica Moldova. Declarația a fost făcută de vicepremierul Andrei Spînu în cadrul unui interviu pentru presa străină, subliniind că țara noastră a primit aproape 50 la sută din curent de peste Prut până pe 11 decembrie. În prezent, România menține un contract de doar 20 de MW pentru țara noastră.

Potrivit viceprim-ministrului, Andrei Spînu, contractul semnat pentru următoarele patru luni cu centrala hidroelectrică moldovenească din stânga Nistrului nu oferă siguranță, dar este singura soluție viabilă în actualele condiții. "La moment avem lumină. Eu calculez această iarnă în zile. În cel mai bun caz în săptămâni cu energie asigurată. Adică, dacă prin acest contract am reușit să câștig o lună de siguranță - o percep ca pe un avantaj", - a menționat oficialul.

Andrei Spînu a explicat că în prezent Republica Moldova nu primește energie electrică din România, pentru că nu are volume în plus pentru export, iar pe piața europeană curentul este foarte scump.

"Soluția salvatoare ar fi fost contractele bilaterale de 90 de euro cu România. Dar noi nu le mai avem, pentru că România nu are suficientă energie electrică. Dacă România ne spunea că ne vinde energie cu 90 de euro megawattul, semnam contractul imediat. Dar România ne-a spus că nu are curent. Ne-a dat până pe data de 11 decembrie - aproximativ 50% din necesar primeam din România prin contracte bilaterale (90 de euro pe megawatt) - din 11 decembrie un contract de 80 de megawați a căzut și am rămas doar cu 20 de megawați. Am discutat și eu cu cei din România, a fost și doamna președinte și a discutat. Nu au! Nici gaz nu au pentru noi. Noi suntem gata să semnăm în orice moment un contract pus pe masă de România. Dar nouă nu ni se oferă un astfel de contract", - a mai adăugat vicepremierul.

Societatea pe acțiuni "Energocom" a anunțat anterior că va procura energie electrică de la compania românească "Hidroelectrica" în volum de 100 de MWh bandă (24 de ore din 24), în perioada 1-11 decembrie, și 20 MWh bandă în perioada 12 - 31 decembrie. Prețul de achiziție, conform acestui contract, era de 450 de roni/MWh. La începutul lunii curente, Guvernul a anunțat că a reînoit contractul de achiziție a energiei electrice cu Centrala electrică moldovenească de la Cuciurgan, prețul fiind de 73 de dolari MWH. În schimb, Chișinăul cedează malului stânga al Nistrului tot gazul venit de la Gazprom, sau 5,7 milioane de metri cubi pe zi.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).