Marcați
Aproximativ 90 la sută din ascensoarele în blocurile din Capitală au un termen de exploatare de peste 25 de ani
14.12.2022, 12:08
Aproximativ 90 la sută din ascensoarele încă funcționale în blocurile cu apartamente din Capitală au un termen de exploatare de peste 25 de ani. În aceste condiții, reparația lifturilor devine tot mai costisitoare, din cauza pieselor de schimb, care nu mai pot fi găsite atât de ușor. Conducerea companiei «Liftservice» recunoaște că înlocuirea lor cu sisteme noi este inevitabilă, însă în ultimii doi ani au fost alte priorități. Întreprinderea speră că va obține finanțare de la bugetul municipal în 2023 pentru a cumpăra ascensoare noi, cel puțin pentru casele unde acest proces nu mai poate fi amânat.

Administratorul interimar al Întreprinderii «Liftservice», Petru Budurin a declarat că din motivul gradului de uzură depășit, ascensoarele se defectează frecvent, iar achiziționarea pieselor de schimb devine tot mai complicată.

PETRU BUDURIN, administratorul interimar al ÎMS «LIFTSERVICE»: 90 de procente de ascensoare din fondul locativ sunt cu termenul depășit de exploatare, peste 25 de ani. Cel mai vârstnic, să-i spunem așa, ascensor are 49 de ani și sunt de fabricație ex-sovietică, din Rusia, Belarus și Ucraina. Acum aceste piețe practic sunt închise și lipsa materialelor, pieselor de rezervă, în special motoare, reductoare nu avem. De aceea, este foarte și foarte complicat de a repara și de a întreține.

Înlocuirea lifturilor din fondul locativ este costisitoare, iar în ultimii doi ani au fost alte priorități bugetare. Pentru lupta cu pandemia de COVID-19 și acordarea ajutorului refugiaților din Ucraina s-a cheltuit cea mai mare parte a bugetului municipal. Petru Budurin speră că măcar în bugetul anului 2023 vor fi prevăzute fonduri pentru un astfel de program.

PETRU BUDURIN, administratorul interimar al ÎMS «LIFTSERVICE»: Anul acesta noi am venit cu propunerea, împreună cu Direcția Locativ-Comunală de a schimba 36 de ascensoare, adică 32 de milioane și dă Doamne să nu avem nicio perturbare și bugetul să fie acceptat și votat de Consiliul Municipal și menținută acea sumă pentru schimbarea ascensoarelor și dacă vor schimba, să admitem, 36 de ascensoare, deja se reînnoiește parcul ascensoarelor și din piesele celea vechi care au fost în folosință poți întreține și celelalte ascensoare.

O altă problemă majoră cu care se confruntă întreprinderea este lipsa forței de muncă. Potrivit administratorului «Liftservice», Petru Budurin în prezent sunt 20 de locuri vacante doar pentru funcția de automecanic.

PETRU BUDURIN, administratorul interimar al ÎMS «LIFTSERVICE»: Sunt școli profesionale care pregătesc tinerii specialiști. Acum avem la practică 10 absolvenți, dar salariul este mic, de începător și atunci ei puțin se rețin și pleacă în căutarea altor salarii, deși salariul s-a majorat la noi de la 10.000, acum avem salariul mediu 14.000 de lei. Deci cu 30 procente plățile salariale s-au mărit de la 1 august.

Din cauza lipsei cadrelor noi, toată presiunea cade pe muncitorii deja angajați, iar procesul de muncă se îngreunează semnificativ.

PETRU BUDURIN, administratorul interimar al ÎMS «LIFTSERVICE»: Acum electromecanicul care lucrează, în loc să deservească 45-50 de ascensoare are la deservire peste o sută de ascensoare. Evident că suferă calitatea deservirii respective. Căutăm soluții, căutăm ieșire din situație, conlucrăm cu școlile profesionale tehnice și totodată mizăm pe schimbarea acestor ascensoare cât mai curând.

În gestiunea întreprinderii municipale specializate «Liftservice» sunt 2.534 de ascensoare, inclusiv 2.282 în municipiul Chișinău.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).