Marcați
Taxele consulare pentru cetățeni vor fi reduse
9.12.2022, 09:30
Parlamentul a votat pentru reducerea taxelor consulare acordate cetățenilor Republicii Moldova.

Astfel, au fost eliminate taxele aferente prestării serviciilor consulare. De asemenea, au fost reduse cu 50% taxele stabilite la perfectarea şi eliberarea paşaportului de cetăţean al Republicii Moldova, la acţiunile consulare în domeniul cetăţeniei, la înregistrarea actelor de stare civilă, la îndeplinirea actelor notariale, la supralegalizarea consulară și la alte acţiuni consulare. Suplimentar, au fost eliminate taxele consulare aferente perfectării setului de documente pentru obţinerea paşaportului de cetăţean al Republicii Moldova, pentru persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani. Ca rezultat, taxele consulare pe care le plătesc cetățenii moldoveni la procurarea unui serviciu au fost reduse cu 60 la sută.

Până în prezent, la solicitarea unui serviciu prin intermediul oficiilor consulare, cetățenii Republicii Moldova achitau un cost total format din mai multe componente: taxa percepută de Agenția Servicii Publice, taxa consulară și cheltuielile aferente.

moldpres.md
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).