Marcați
Vladimir Putin cere să fie făcută lumină asupra rezervelor moldovenești de hidrocarbură din țara vecină
8.12.2022, 15:32
Stocurile de gaze făcute de Republica Moldova în Ucraina nu lasă în pace oficialii de la Moscova. Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, cere să fie făcută lumină asupra rezervelor moldovenești de hidrocarbură din țara vecină.

Subiectul rezervelor de gaze naturale moldovenești, făcute în depozitele din Ucraina, a fost discutat în cadrul unei ședințe, convocate de liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, cu membrii Consiliului pentru Societatea Civilă și Drepturile Omului din Federația Rusă. Participanții la întrunire au menționat că Chișinăul ar bloca livrările de gaze în regiunea transnistreană, fiind contraziși de președintele rus.

VLADIMIR PUTIN, președintele Federației Ruse: Nu este vorba despre un blocaj, pentru că în cazul în care ar bloca, o parte din Ucraina nu ar primi gaz la stațiile electrice. Nu este vorba despre un blocaj, este vorba despre faptul că lor nu le ajunge. Este adevărat că în aceste condiții, nu este clar de ce o parte din gazul lor, așa cum spun ei, o parte din gazul lor moldovenesc primit de la noi, o păstrează pe teritoriul Ucrainei. Trebuie să facem claritate și solicit ministerului Energeticii să analizeze acest fenomen mai atent.

Solicitarea președintelui Putin vine după ce concernul Gazprom a avertizat anterior că ar putea sista furnizarea gazelor spre Moldova prin Ucraina, din cauza că o parte din hidrocarbură rămâne pe teritoriul controlat de Kiev. În același timp, șeful consiliului de administrației al Moldovagaz, Vadim Ceban a explicat că din cauza consumului mic de gaze în luna noiembrie, o parte a rămas stocată în Ucraina.

- În prima jumătate a lunii noiembrie, diferența dintre volumele de gaze nominalizate și cele măsurate reflectate a fost semnificativă, deoarece temperatura exterioară medie înregistrată a fost mai mare decât norma meteorologică specifică pentru această perioadă a anului, ceea ce a dus la un început mai târziu decât în mod normal al sezonului de încălzire. În consecință, având în vedere că SA "Moldovagaz" nu a fost în măsură să stocheze volumul de gaz nesolicitat în prima jumătate a lunii noiembrie de către consumatorii din țară și că renunțarea la acesta, în contextul livrărilor limitate de gaz de la "Gazprom" în proporție de 51% din volumul contractat, ar fi creat un deficit de neînlocuit pentru a doua jumătate a lunii noiembrie. De aceea o anumită parte a gazului a rămas temporar în rețelele Operatorului ucrainean al rețelei de transport și a fost reflectată în rapoartele de la punctele de măsurare "Alexeevka" și "Grebeniki", a scris anterior șeful de la Moldovagaz pe canalul său de telegram.

Vadim Ceban a menționat că toate plățile pentru gazul contractat au fost făcute către furnizor. Același lucru a fost confirmat ulterior și de furnizorul Gazprom. În prezent, malul drept al Nistrului nu mai consumă gaz din livrările curente din Federația Rusă. Tot volumul este redirecționat spre regiunea transnistreană. Localitățile din dreapta râului sunt asigurate cu gaze din rezervele făcute de compania Energocom în România și Ucraina. Vicepremierul, Andrei Spînu, a declarat că în prezent Republica Moldova are rezerve de hidrocarbură pentru 2 luni și jumătate, însă face achiziții noi în fiecare zi.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).