Marcați
În această săptămână se așteaptă ploi şi vreme rece
21.11.2022, 16:16
Vreme ploioasă, închisă şi rece, prognozează Serviciul Hidrometeorologic de Stat pentru această săptămână.

Conform meteorologilor, în următoarele zile, pe întreg teritoriul țării se așteaptă cer noros, cu ploi de scurtă durată, şi valori termice între 5-10 grade Celsius, ziua, şi 0-5 grade, noaptea.

De asemenea, în perioada de referinţă, în toate regiunile ţării se aşteaptă ploi, de diferită intensitate, cele mai puternice şi de lungă durată anunţându-se pentru zona de nord.

Calendarul popular din această perioadă are mai multe semnificaţii, legate de starea vremii, divinităţi şi superstiţii. „Luna noiembrie, din punct de vedere religios, are în centru sărbătoarea Sfinţilor creştini, Arhanghelii Mihail şi Gavriil (marcată de creştinii ortodocşi de rit vechi pe 21 noiembrie). Se spune că săptămâna când este marcată această sărbătoare, Arhanghelii au puteri ocrotitoare asupra oamenilor şi turmelor de oi.

Totodată, atunci când sunt prăznuiţi Arhanghelii, este şi hotarul între toamnă şi iarnă. Oamenii din popor credeau că forţele Necuratului voiau cu orice preţ ca iarna să se abată imediat asupra oamenilor, însă Arhanghelul Mihail avea rolul de a opri venirea bruscă a anotimpului rece. În popor, această perioadă mai poartă şi numele de “vara arhanghelilor”, iar vremea este mai caldă decât ar trebui să fie în această lună. În acelaşi timp, tradiţia spune că între Sf. Mihail şi Gavriil şi ziua de Crăciun trebuie să aibă loc şi “vara iernii”, adică vreo 3-4 zile calde şi binevoitoare, indică mai multe surse.

moldpres.md
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).