Marcați
Tarifele la energia electrică s-ar putea scumpi din nou în cel mai scurt timp
18.11.2022, 14:51
Tarifele la energia electrică s-ar putea scumpi din nou în cel mai scurt timp. O decizie în acest sens a fos aprobată de Comisia pentru SituațiI Excepționale. În același tiimp, statul se va împrumuta cu 25 de milioane de euro pentru operațiuni de achiziție pe piața energetică internațională.

Comisia pentru Situații Excepționale a decis că Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică va ajusta prețurile reglementate de furnizare a energiei electrice în regim de urgență. Schimbarea tarifului va fi efectuată în cazul modificării prețurilor de procurare a energiei electrice, fluctuației cursului de schimb al valutei naționale și adoptării actelor normative ce au impact asupra costurilor de furnizare. Anterior, premierul Natalia Gavrilița a declarat că autoritățile vor cunoaște prețul de achiziție al curentului de pe piața românească la finele lunii.

NATALIA GAVRILIȚA, prim-ministru: Atunci când avem un deficit cumpărăm pe contracte de urgență sau chiar aflăm mai târziu prețul electricității procurate, deci vom ști abia la sfârșitul lunii cât ne costă cu adevărat și atunci vom putea decide, dacă ne putem permite să cumpărăm pe asemenea contracte sau trebuie să facem deconectări. Faptul că astăzi suntem okey nu însemnă că acest lucru se va prelungi toată iarna.

O altă deicizie adoptată de Comisia pentru Situații Excepționale este contractarea unui credit de tip revolving de către societatea pe acțiuni ”Energocom” în echivalentul a 25 de milioane de euro, pe un termen ce nu va depăși 12 luni. Linia de credit revolving oferă flexibilitatea de a utiliza oricând orice suma de bani până la atingerea limitei maximă aprobată. În prezent, întreprinderea utilizează un alt credit de la BERD de 300 de milioane de euro pentru achiziția de gaze de pe piața internațională. Pana in prezent au fost achiziționate in jur de 200 de milioane de metri cubi de gaze, depozitate in Romania și Ucraina.

Comisia pentru Situații Excepționale nu a specificat care este scopul noului credit. Compania Energocom este responsabilă nu doar de achiziția de gaze, dar și de livrările de energie electrică pe piața moldovenească. Amintim că,ultima majorare a tarifului la energia electrică a fost aprobată la începutul lunii noiembrie. În prezent, consumatorii casnici din centrul și sudul țării, deserviți de Premier Energy, achită pentru energia electrică patru lei și 77 de bani pentru un kilowatt/oră, iar consumatorii din nordul țării, deserviți de societatea Furnizarea Energiei Electrice Nord – patru lei și 81 de bani pentru un kilowatt\oră.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).