Pâinea s-ar putea scumpi din nou. Unii producători anunță că ar putea ridica prețurile la produsele de panificație cu până la 20% în condițiile în care materia primă este achiziționată acum cu aproximativ 40 la sută mai mult, față de anul tecut. De asemenea și resursele energetice sunt mult mai scumpe. În condițiile crizei energetice, brutăriile așteaptă brutarii o susținere din partea statului.
Cu câteva săptămâni în urmă echiapa noastră de filmare a fost la brutăria din Bardar. Proprietarul întreprinderii ne-a declarat că pentru a reduce din dependența de distribuitorii mari de energie, intenționează să asigure brutăria cu panouri fotovoltaice. Potrivit estimăritor administratorului, calculele promit economii considerabile la consumul de curent. Însă economiile făcute nu sunt suficiente pentru a menține prețurile actuale. Administratorul brutăriei, Victor Nistorică spune că în lunile următoare ar putea recurge la scumpirea produselor de panificație, dacă nu va beneficia de susținere din partea statului.
VICTOR NISTORICĂ, administratorul brutăriei din comuna Bardar, raionul Ialoveni: În cazul nostru, cuptoarele noastre coc pe gaz, dar pe de altă parte și gazul s-a scumpit și la fel va fi impactat. Eu aș spune așa, depinde și de ce măsuri de suport vor fi, pentru că dacă pe modelul anului trecut va veni și un cuantum de consum care va fi subvenționat de stat, atunci s-ar putea să ne fie mai ușor, dar cred că inevitabil prețurile vor fi considerate.
În condiții în care prețul la materia primă a crescut, costul pâinii și a altor produse de panificație va crește și el în medie, cu 10%, spune Victor Nistorică.
VICTOR NISTORICĂ, administratorul brutăriei din comuna Bardar, raionul Ialoveni: Pâinica din acele categorii care le producem noi pornește de la cinci lei până la 15 lei, în dependență de rețetă, gramaj și respectiv, dacă impactul ar fi, îl văd eu de minim 15-20 la sută asta înseamnă că la pâinea ieftină un leu s-ar scumpi, la pâinea mai scumpă s-ar putea să fie și până la trei lei scumpirea.
În acest an, brutăriile din țară au scumpit produsele de panificație în mai multe rânduri. Administratorii fabricilor de panificație au declarat că nu au avut o altă ieșire din situație, odată ce pe tot lanțul de producere au avut loc majorări de prețuri. Potrivit lor, s-a scumpit atât materia primă, cât și utilitățile, dar și ambalajul pentru producția finită.
NTV Moldova