Până la finele anului prețurile la produse și mărfuri nu vor mai crește, dar nici nu vor merge în descreștere. Acestea sunt datele Băncii Naționale a Moldovei, care a prezentat prognozele inflaționiste pentru anul curent și previziunile pentru anul viitor. Astfel, pentru 2022 prognoza medie anuală a inflației este de 28,8 procente, iar pentru 2023 aceasta se va reduce până la 16 la sută anual.
Guvernatorul Băncii Naționale, Octavian Armașu, a declarat că în ultimul trimestru al anului curent rata inflației va merge în descreștere.
OCTAVIAN ARMAȘU, guvernatorul BNM: Luna octombrie a fost picul inflației. Ritmurile înalte ale ratei anuale a inflației vor fi generate de impactul pozitiv al tuturor componentelor IPC (indicele prețurilor de consum), contribuția semnificativă fiind din partea prețurilor la produsele alimentare, a celor reglementate și a celor de bază și mai puțin a prețurilor la combustibil.
În același timp, șeful Băncii Centrale a recunoscut că în acest an nu vom avea o reducere a prețurilor, fiind vorba doar de scăderea ritmurilor de creștere a acestora.
OCTAVIAN ARMAȘU, guvernatorul BNM: Trebuie să înțelegem că scăderea inflație nu înseamnă scăderea prețurilor. Noi reușim să oprim valul de creștere a prețurilor, deci ele nu vor crește mai departe. Va avea loc o ajustare a prețurilor în jos, așa cum a fost pînă la pandemie, e o întrebare la care nu cred că cineva are răspuns astăzi, dar până ce noi nu vedem să revenim la prețurile prepandemice, poate la produsele petroliere, dar este o situație de conjunctură.
Totodată, Octavian Armașu declară că intervalul de incertitudine rămâne destul de mare, deoarece nu se cunoaște care va fi evoluția războului din Ucraina.
OCTAVIAN ARMAȘU, guvernatorul BNM: Nu avem certitudine totală în ceea ce ține de evoluția disponibilității resurselor energetice și prețurilor la aceste resurse, cum ar fi și altele cum ar fi cererea pe piețele externe, posibilitățile de export și așa mai departe. Toate aceste incertitudini ne majorează intervalul unde poate ajunge inflația.
În același timp, locuitorii țării nu cred într-o temperare a scumpirilor. Oamenii se tem de noi majorări a prețurilor, cărora nu le mai pot face față.
Potrivit informațiilor publicate de Biroul Național de Statistică, în luna octombrie curent față de aceeași lună a anului trecut, prețurile medii de consum au crescut cu aproximativ 35%, inclusiv la serviciile prestate populației majorarea a fost cu aproape 53 la sută, produsele alimentare s-au scumpit cu peste 36 de procente, iar mărfurile - cu aproape 22 la sută.
NTV Moldova