Marcați
Vadim Ceban: Tariful la gazul natural pentru populație nu va fi micșorat
31.10.2022, 15:03
Tariful la gazul natural pentru populație nu va fi micșorat, chiar dacă prețul de achiziție în luna noiembrie va fi mai mic. Declarația a fost făcută de președintele Consiliului de Administrare al companiei Moldovagaz, Vadim Ceban. Potrivit lui, întreprinderea a acumulat până în prezent prea multe devieri financiare negative, care sunt incluse în plățile consumatorilor.

Potrivit șefului Moldovagaz, Vadim Ceban, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a inclus în tariful în vigoare de la 1 octombrie abaterile în valoare de peste un miliard 800 de milioane de lei, acumulate de companie pentru perioada ianuarie-septembrie 2022. Această sumă reprezintă doar o parte din devierile negative ale Moldovagaz.

VADIM CEBAN, președintele CA Moldovagaz: În prezent, chiar și în condițiile modificării formulei contractuale de cost, prețul de furnizare a gazelor naturale la consumatorii finali nu poate fi redus din cauza faptului că valoarea totală a abaterilor tarifare acumulate de SA "Moldovagaz" pentru perioada ianuarie-septembrie 2022 este de 5,095 miliarde de lei, care, conform legii, trebuie să fie compensate prin includerea în tarif pentru o perioadă destul de îndelungată de timp, pentru a reduce presiunea acestora asupra tarifului și, în consecință, asupra consumatorului.

La finele săptămânii trecute, Vadim Ceban a anunțat că, furnizorul rus Gazprom a confirmat volumele de gaz, care vor fi livrate în luna noiembrie Republicii Moldova la nivel de 5,7 milioane metri cubi pentru 24 de ore. Prețul de achiziție va fi de 821,58 dolari pentru o mie de metri cubi, în scădere față de lunile anterioare când prețul de achiziție a ajuns pînă la peste 1800 de dolari pentru o mie de metri cubi. Din luna octombrie, populația plătește un tarif de 29 de lei și 26 de bani pentru un metru cub de gaze.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).