Marcați
Criză energetică: Parlamentul și Guvernul au stins luminile
27.10.2022, 14:52
După ce, Cabinetul de miniștri și-a petrecut miercuri ședința fără a conecta energia electrică, iar pe holurile și cabinetele instituției singura sursă de lumină este cea de zi, astăzi și Parlamentul a demonstrat același lucru. Președintele Legislativului, Igor Grosu, a explicat că aceste acțiuni sunt extrem de importante în această perioadă, din cauza deficitului mare de energie electrică.

Șeful legislativului, Igor Grosu susține că, Parlamentul a trecut la regimul econom de mai multe luni, iar acest lucru s-a reflectat în facturile pentru consumul de energie electrică.

IGOR GROSU, președintele Parlamentului: Demult, noi demult nu mai avem iluminat nocturn, în săli, economisim da, ca toată lumea și îndemnul e să continuăm în aceeași manieră, pentru că ne ajută, trebuie să fim solidari cu cetățenii noștri. La serviciu, acasă, oriunde. Comparativ cu consumul de anul trecut septembrie, octombrie suntem în scădere, diferența este, noi consumăm mult mai puțin. Eu îmi doresc mai mult să văd în noiembrie, la sfârșitul lui octombrie cum o să fie, pentru că am cerut pe data de 20 datele de consum pe octombrie. La sfârșitul lunii o să am totalul și o să vă pot să vă prezint.

Și Guvernul a dat, miercuri, un exemplu populației. Ședința Cabinetului de miniștri a avut loc la lumina zilei.

NATALIA GAVRILIȚA, prim-ministru: Jurnaliștii ne roagă pentru cinci minute să aprindem luminile pentru poze și filmări protocolare. Eu zic să aprindem, iar după ce jurnaliștii își termină treaba, atunci putem să deconectăm.

Membrii Guvernului au reiterat că este nevoie de o solidarizare a populației pentru a evita deconectările localităților de la rețelele electrice.

ANDREI SPÎNU, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale): Riscul de deconectări masive de la curent electric există în continuare. Situația se schimbă de la o zi la alta. Pentru ziua de astăzi avem un deficit planificat de 7 la sută, care vine din contractul de avarie pe care îl are "Moldelectrica" cu operatorul de transport de energie electrică din România "Transaelectrica". Să continuăm să reducem sau să economisim curentul electric în mod special în orele de vârf, dimineața între 7:00-11, seara, între ora 6 și 23:00. Am văzut mai multe primării, inclusiv Chișinăul, care a luat mai multe măsuri pentru economisire, vreau să le mulțumesc, inclusiv companiilor care deja au făcu acest lucru.

Pentru a reduce cât mai mult din consumul de energie, Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat, marți, o decizie prin care impune mai multe restricții. Întreprinderile care folosesc electricitatea în procesul de producere, sunt obligate să-și schimbe programul de lucru, astfel încât să nu consume curent în orele de vârf. Totodată, iluminatul interior al clădirilor va fi redus cu cel puțin 30 la sută, iar temperatura în edificii nu va fi mai mare de 19 grade Celsius în timpul lucrului și de 15 grade în afara programului. Totodată, autoritățile au cerut deconectarea de la rețea a iluminatului decorativ, a vitrinelor și havuzurilor. Escalatoarele și lifturile vor fi oprite între orele 07:00-11:00 și 18:00-23:00.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).