Satele și orașele din Republica Moldova ar putea rămâne fără lumină preț de câteva ore pe zi. Declarația a fost făcută de vicepremierul Andrei Spînu. Potrivit oficialului, Republica Moldova trece prin cea mai profundă criză energetică de la obținerea independenței în 1991.
Vicepremierul Andrei Spînu a declarat în cadrul interviului acorda agenției Agerpres că de câteva zile Republica Moldova are insuficiență de energie electrică contractată comercial și în prezent se bazează doar pe contractul de avarie între Moldelectrica şi Transelectrica, prin care preia o parte din curent. Oficiaul a recunoscut că soluţiile pe termen scurt în domeniul energetic sunt puţine, de aceea autoritățile de la Chișinău examinează inclusiv scenarii de deconectare a localităților de la rețeaua electrică.
ANDREI SPÎNU, vicepremier: Nu excludem faptul că vom fui într-o situație în care să deconectăm orașele și satele în totalitate de la energia electrică în anumite ore, pentru a reduce consumul.
Vicepremierul Andrei Spînu a reiterat același lucru și la ședința Guvernului de astăzi, unde a accentuat că situația este critică.
ANDREI SPÎNU, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: Riscul de deconectări masive de la curent electric există în continuare. Situația se schimbă de la o zi la alta. (MUSCA) Pentru ziua de astăzi avem un deficit planificat de 7 la sută, care vine din contractul de avarie pe care îl are Moldelectrica cu operatorul de transport de energie electrică din România Transaelectrica.
Potrivit lui Spînu, în prezent țara primește energie electrică din trei surse, însă aceasta este insuficientă în orele de vârf.
ANDREI SPÎNU, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: Astăzi avem 46% din necesarul de energie electrică de la MGRES, având în vedere că „Moldovagaz” a alocat altă jumătate de milion de metri cub de gaz, din economiile pe care le-am făcut toți. (MUSCA) Alte 35% din necesar vine din contractele comerciale semnate cu România. Alte 10% sunt din producere locală – de la „Termoelectrica” și „CETNord”.
În aceste condiții, vicepremierul a îndemnat oamenilor să facă economii de curent. Exemplul a venit chiar de la Guvern, care a petrecut ședința la lumina zilei.
ANDREI SPÎNU, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: Să continuăm să reducem sau să economisim curentul electric în mod special în orele de vârf, dimineața între 7:00-11, seara, între ora 6 și 23:00. Am văzut mai multe primării, inclusiv Chișinăul, care a luat mai multe măsuri pentru economisire, vreau să le mulțumesc, inclusiv companiilor care deja au făcu acest lucru.
Pentru a reduce cât mai mult din consumul de energie, Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat, marți, o decizie prin care impune mai multe restricții. Întreprinderile care folosesc electricitatea în procesul de producere, sunt obligate să-și schimbe programul de lucru, astfel încât să nu consume curent în orele de vârf. Totodată, iluminatul interior al clădirilor va fi redus cu cel puțin 30 la sută, iar temperatura în edificii nu va fi mai mare de 19 grade Celsius în timpul lucrului și de 15 grade în afara programului. Totodată, autoritățile au cerut deconectarea de la rețea a iluminatului decorativ, a vitrinelor și havuzurilor. Escalatoarele și lifturile vor fi oprite între orele 07:00-11:00 și 18:00-23:00.
NTV Moldova