Marcați
Scade prețul la gaze în Europa
17.10.2022, 17:52
Prețurile la gazele naturale în Europa sunt în scădere. La bursa de la Amsterdam, unde se stabilesc prețurile de referință pentru Europa, cotațiile la gaze naturale cu livrare în luna următoare sunt în scădere cu 5,7%, adică până la 133,89 euro pentru un megawatt-oră. Acesta este cel mai mic preț înregistrat după data de 29 iunie. Uniunea Europeană se pregătește să adopte noi măsuri destinate să reducă volatilitatea pe cea mai importantă piață, cu scopul de a soluționa criza energetică.

Piața gazelor naturale a fost foarte vulnerabilă la intervențiile Uniunii Europene destinate ţinerii sub control a efectelor crizei care a stimulat inflaţia şi a adus economiile în pragul recesiunii. Executivul comunitar urmează să propună marţi un nou pachet de măsuri destinat să contracareze impactul reducerii livrărilor de gaze ruseşti asupra companiilor şi consumatorilor. Planul Comisiei urmează să fie discutat de liderii UE la summitul lor care va avea loc la Bruxelles în perioada 20-21 octombrie, transmite Agerpres.

Uniunea Europeană a rugat statele membre să reducă consumul de gaze naturale cu 15%. Comisarul European pentru energie, Kadri Simson, investighează cum ar putea să facă reducerea consumului obligatorie. În prezent depozitele din Europa sunt pline în proporție de 92%, cantitatea de gaze acumulată este peste media multianuală pentru această perioadă a anului. Acest lucru se datorează vremii favorabile și nivelului ridicat de import al gazelor naturale.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).