Marcați
Partidele de opoziție: Moldova are nevoie de consolidare și de o agendă națională
12.10.2022, 09:03
Reprezentanții a opt partide politice au examinat chestiunea privind posibilitatea formării unei agende comune, mai precis, a unei agende la nivel național pentru Republica Moldova, în condițiile în care țara se află în pragul unei catastrofe energetice, sociale și economice, țară ai cărei oameni au devenit concomitent victime ale guvernării incompetente și ale unei opoziții false.

Există posibilitatea de a identifica soluții comune, constructive pentru societatea moldovenească divizată și de a le implementa în viitorul imediat?

Un răspuns pozitiv a fost dat: “Agenda comună” – astfel a fost denumită platforma deschisă, o nouă fabrică de idei politice și proiecte comune: de la inițiative legislative la acțiuni comune de protest și discuții la nivel național.

Inițiatorul primei întâlniri a fost binecunoscutul activist public, Ion Dron, care a și moderat discuția respectivă. La eveniment au participat – primarul Chișinăului, Ion Ceban, liderii și deputații Parlamentului din partea Partidului Socialiștilor – Vlad Batrîncea, Adela Răileanu și Maxim Lebedinschi, ex-prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Chicu, reprezentanții PLDM-Tudor Deliu și Iulian David, reprezentanții “Congresului Civic”- Iurie Muntean, Mihail Poleanschi și Mark Tkaciuk, președintele Partidului Popular Socialist din Moldova, Victor Stepaniuc, liderul “Sperana-Nadejda”, Andrei Donica.

Participanții la întrunire au fost unanimi în opinia că platforma instituită trebuie să poarte un caracter de deschidere maximă, la lucrările acesteia fiind invitați reprezentanți ai partidelor de dreapta și de centru-dreapta, ai mediului de experți și organizațiilor neguvernamentale, ai tuturor instituțiilor media interesate.

Rezolvarea crizei gazelor și crizei energetice, a problemei creșterii prețurilor și tarifelor, cum se poate de ripostat competent la atacul guvernării asupra drepturilor civile – toate aceste chestiuni se vor află în centrul atenției platformei “Agenda Comună”.

Participanții la întrunire au convenit să organizeze ședințe publice deschise în fiecare marți, exprimându-și disponibilitatea de a fi cât mai generoși în prezentarea de idei și propuneri, precum și de a identifica noi forme de cooperare politică.
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).