Marcați
Regimul duty-free urmează să fie anulat
26.09.2022, 17:24
Regimul ”duty free” urmează să fie anulat în Republica Moldova. Magazinele speciale de la ieșirea din țară își vor pierde această prioritate odată cu expirarea licențelor de activitate. Autorul proiectului de lege, președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba, susține că în țara noastră toți antreprenorii sunt egali și trebuie să achite impozitele pentru ca statul să-și poată onora plățile față de populație.

Proiectul de lege elaborat de Dumitru Alaiba urmează să fie adoptat în Parlament în această toamnă, pentru ca la expirarea licențelor de activitate ale magazinelor duty - free, să există bază legală pentru anularea regimului preferențil. Autorul proiectului spune că ulterior magazinele vor putea activa în continuare în zona de trecere a frontierei, însă deja fără privilegii fiscale.

DUMITRU ALAIBA, deputat în Parlamentul Republicii Moldova: "În primul rând ca guvernare, ca aleși ai poporului credem în principiul echității. Credem în aceea că, fiecare trebuie să își achite partea corectă, dreaptă de impozite. În ultimele șase luni ale anului curent regimul dutty-free a beneficiat de privilegii fiscale în sumă de peste 1 miliard de lei".

Deputatul a declarat că nici un alt regim nu beneficiază de asemenea privilegii și că aceste facilități fiscale nu sunt echitabile. De asemenea, el susține că nu este corect și față de antreprenorii care la câțiva metri distanță de zona liberă, au puncte comerciale care achită toate taxele.

DUMITRU ALAIBA, deputat în Parlamentul Republicii Moldova: "Nici măcar prețurile de care beneficiază acești oameni nu sunt mai joase, din punct de vedere a antreprenorilor este de asemenea o inechitate și o concurență neloială. Ne amintim foarte bine că regimul dutty-free în special în trecut a fost o sursă de tot felul de...să nu le spunem, doar scheme au fost și privilegii acordate".

În prezent, în Republica Moldova activează două companii, care dețin licențe în regim duty - free, magazinele fiind deschise la mai multe puncte de trecere terestră a hotarului, dar și în incinta Aeroportului Internațional Chișinău.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).