Moldovenii, care se vor înrola în armata rusă pentru a participa la războiul din Ucraina, vor fi lipsiți de cetățenia țării noastre. Totodată, cei care prin acțiunile lor încearcă să destabilizeze situația din țară, vor fi pedepsiți dur. Acestea sunt câteva decizii aprobate la ședința Consiliului Suprem de Securitate, care s-a convocat la finele săptămânii trecute.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Securitate s-a discutat despre existența riscului de mobilizare a cetățenilor Republicii Moldova din raioanele de est ale țării în armata rusă. Deciziile autorităților vor fi dure în privința acestor persoane.
MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: "Pentru a discuraja asemenea acțiuni, analizăm oportunitatea revocării cetățeniei Republicii Moldova pentru cei cu cetățenia RM și a Federației Ruse, care vor lupta de partea agresorului. La fel examinăm posibilitatea înăspării pedepselor pentru cei care au doar cetățenia RM fără cetățenia rusă și se înrolează de partea agresorului".
În același timp, autoritățile de la Chișinău intenționează să discute cu omologi de la Moscova pentru a exclude cazurile de recurtare a cetățenilor noștri, rezidenți în Federația Rusă, a mai spus șefa statului.
MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: "Ministerul, alte instituții vor întreprinde măsuri de susținere a cetățenilor RM care vor să revină acasă din Federația Rusă. Ambasadadeja lucrează în regim extins pentru a răspunde solicitărilor în creștere".
În contextul conflictului ruso-ucrainean, Maia Sandu a anunțat că a crescut numărul incidentelor în zona de securitate.
MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: "Cetățenii sunt supuși unor controale care nu sunt conforme standardelor misiunii de pacificare. Reprezentanții noștri în Comisia Unificată de Control solicită clarificări și lucrează să deescaladeze situația".
Potrivit Președintelui, riscurile de securitate sunt în creștere. Din aceste considerente, sectoarele de apărare, securitate și de menținere a ordinii publice au fost mobilizate, pentru a răspunde adecvat acestor riscuri.
MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: "În continuare obiectivul nostru principal rămâne menținerea păcii în țara noastră. Toți cei care prin acțiunile lor vor încerca să destabilizeze situația din țară , care incită la ură, la disensiuni interetnice, la război, la acțiuni revanșiste, vor răspude în fața legii".
Recent, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin a anunțat despre mobilizarea parțială a rușilor, motivul formal fiind apărarea securității și integrității statului. Potrivit ministerului rus al Apărării, ar fi vorba despre 300 de mii de bărbați. În stânga Nistrului, majoritatea locuitorilor dețin și cetățenia Federației Ruse.
NTV Moldova