Ședință scurtă astăzi la Parlament! Deputații majorității parlamentare, care au fost 53 la număr, s-au aflat în sala de plen jumătate de oră. Aceștia au votat în cea de-a doua lectură modificările bugetare și un proiect de lege, care prevede suplinirea cu funcții noi a instituțiilor guvernamentale.
Deputații Partidului Acțiune și Solidaritate au votat în cea de-a doua lectură rectificări la bugetul de stat pentru anul curent, deficitul aprobat fiind de peste 17 miliarde de lei.
VALENTINA MANIC, secretarul Comisiei economie, buget și finanțe: "Pentru anul 2022 veniturile bugetului de stat se propun a fi stabilite la nivel de 57 de miliarde 971 de milioane 321,6 mii lei și cheltuielile bugetului de stat la nivel de 75 miliarde 216 milioane 321,6 mii lei, cu un deficit în sumă de 17 miliarde 245 mii lei".
De asemenea, de cea de-a doua lectură a trecut și bugetul asigurărilor sociale, fiind operate majorări ale veniturilor și cheltuielilor cu peste un miliard de lei. Majoritatea parlamentară a mai adoptat și noua versiune a Legii fondurilor asigurărilor obligatorii de asistență medicală. Veniturile și cheltuielile la acest capitol depășesc în acest an 12 miliarde de lei, cu un deficit de 274 de milioane de lei.
ADRIAN BELÎI, vicepreședintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie: "Proiectul de lege are drept scop precizarea veniturilor și cheltuilor fondurilor de asigurări medicale obligatorii 2022 în rezultatul analizei indicatorilor a șapte luni ale anului curent, acoperirea cheltuielilor pentru serviciile medicale prestare refugiaților din Ucraina,precum și pentru acoperirea cheltuielilor aferente majorării salariale cu 10 procente pentru personalul din instituțiile medico-sanitare încadrate în sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală începând cu 1 octombrie 2022".
Toate proiectele au fost trecute prin procedura legislativă în mai puțin de jumătate de oră.
MIHAI POPȘOI, vicepreședintele Parlamentului: "Odată ce ordinea de zi a fost iepuizată, declar sesiune extraodinară inchisă și rog să onorăm drapelul și imnul de stat".
Sesiunea extraorindară a Parlamentului, care s-a desfășurat în perioada 26 august - 8 septembrie, a avut loc în lipsa deputaților din opoziție. Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a anunțat că va boicota ședințele din cauza că actuala guvernare nu vine cu soluții concrete pentru soluționarea problemelor populației.
VLAD BATRÎNCEA, vicepreședinte al Parlamentului: "Dânșii nu spun nimic despre combaterea crizei energetice. Guvernarea nu vine cu nicio soluție în vederea combaterii crizei alimentare. Republica Moldova va fi martor la o bravadă precum că dânșii vin să fericească unele categorii de populație cu suport unic, care a fost numit de doamna prim-ministru, ”pomană”. Criza se amplifică și în locul unor dezbateri solide, profesioniste, în loc să prezinte în Parlament un plan anticriză, Guvernul vine cu niște propuneri cosmetice. Evident că în această situație, noi, socialiștii, nu vom fi prezenți și nu dorim să fim părtași la această ședință solemnă. Opoziția, socialiștii, așa cum ne-am asumat, vom prezenta, în luna septembrie un plan veritabil, anticriză. Republica Moldova are nevoie de plan anticriză.
Începând cu 15 septembrie 2022, legislativul se va convoca în sesiunea ordinară de toamnă. Parlamentul se va întruni în ședință plenară în cadrul sesiunii ordinare la propunerea Biroului permanent, după pregătirea proiectului ordinii de zi.
NTV Moldova