Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat, astăzi, ședința Consiliului Suprem de Securitate. Subiectele au vizat progresele și obstacolele existente în procesul de înfăptuire a justiției, precum și prioritățile agendei legislative privind reforma justiției. În context, șefa statului a atras atenția asupra unor scurgeri de informații din anumite dosare penale, fără a veni cu exemple, fapte ce urmează a fi investigate de organele de drept. Un alt subiect discutat a fost combaterea și contracararea acțiunilor cu caracter terorist.
Președintele țării, Maia Sandu, a menționat că, în cazul dosarelor de corupție, scurgerile de informații afectează derularea anchetelor.
MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: "Fenomenul ”scurgerilor de informații”, care accentueză neîncrederea oamenilor în anchetă, dăunează anchetei și probează, vine cu dovezi că există corupție totuși în aceste echipe care se ocupă cu anchete, o dată ce anumiți membri ai acestor grupuri de anchetă scurg această informație. Am discutat în calitate de soluție elaborarea unui mecanism mai strict de responsabilizare în ceea ce privește aceste scurgeri și alte încălcări. De exemplu, documentarea insuficientă, care și ea poate conduce la discreditarea procesului de anchetă. Am cerut CSM-ului să vină cu o soluție pentru dosarele de corupție mare, indiferent dacă asta înseamnă crearea unei instanțe specializate, așteptăm această soluție până la sfârșitul acestei luni".
Maia Sandu a mai declarat că autorităție lucreză în prezent și la mecanisme de confiscare extinsă a banilor, așa cum, în prezent, sunt puse sub sechestru șapte miliarde de lei, dar nu au statut de confiscare.
MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: "Procuratura Generală ne-a spus că astăzi sunt puse sub sechestru șapte miliarde de lei. Noi am spus că vrem să discutăm despre bani confiscați, nu doar despre bani sechestrați și aici am cerut să se vină cu propuneri de consolidare a capacității ARBI-ului în cadrul CNA, dar evident că cea mai mare întrebare este la instanțele de judecată, faptul că acești bani sunt în continuare la categoria sechestru și nu sunt bani confiscați, care să fie întorși bugetului statului. Am accentuat necesitatea aplicării mecanismului de confiscare extinsă. Instrumente sunt, doar trebuie folosite și instanțele de judecată trebuie să se apuce de lucru.
De asemenea, un alt subiect discutat a fost posibilitatea de a oferi împuterniciri suplimentare Serviciului de Informații și Securitate, pentru combaterea acțiunilor teroriste, din cauza alertelor false cu bombă din ultima perioadă.
MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: "Scopul acestor alerte este de a induce anxietate în societate și acest lucru este făcut de elemente care vor să destabilizeze situația din țară. Vedem aici și motivația penalilor de a tergiversa procesele de judecată. Dacă e să analizăm numărul instituțiilor vizate de aceste alerte cu bombă, cele mai multe au vizat instanțele de judecată. Instituțiile au pregătit un mecanism comun de estimare a riscurilor și este vorba de Serviciul de Informații și Securitate și Ministerul Afacerilor Interne. Un mecanism cu trei nivele de alertă, care va permite să se avalueze aceste riscuri și să se intervină în funcție de evaluare".
Președintele țării, Maia Sandu, a mai menționat că vor fi înăsprite pedepsele pentru cei care comit astfel de infracțiuni, precum anunțurile despre minarea anumitor instituții.
NTV Moldova