Marcați
Discuții în regim online despre problemele din sectorul energetic
31.08.2022, 16:26
Livrările de gaze naturale în Republica Moldova au fost subiect de discuție între vicepremierul Andrei Spînu și directorul general al concernului ”Gazprom”, Alexei Miller. Cei doi oficiali au avut, ieri, o întrevedere online. Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale susține că, gigantul rus insistă ca auditul datoriei ”Moldovagaz” pentru gazul consumat să fie încheiat până în 1 octombrie, însă autoritățile de la Chișinău spun că acest lucru este imposibil și solicită ca termenul să fie extins până în 31 martie 2023.

Într-o postare pe canalul său de telegram, vicepremierul Andrei Spînu a anunțat că a discutat cu directorul genral al ”Gazprom”, Alexei Miller, despre realizarea auditului datoriei, capacitatea de plată și despre perspectivele livrării de gaze în perioada rece a anului.

”Vă informez că Gazprom a confirmat volumele de gaz pentru luna septembrie și a extins termenul de realizare a auditului până în 1 octombrie. În acest sens, am informat că realizarea auditului până în 1 octombrie nu este posibilă și am reiterat necesitatea de a extinde termenul până în 31 martie 2023. Vom continua discuțiile și în perioada următoare”, a scris Andrei Spînu.

La rândul lor, reprezentanții gigatului rus au postat un comunicat pe telegram în care au menționat despre necesitatea achitării în termeni contractuali de către țara noastră a sumei integrale pentru livrările ulterioare de gaze.

”Părțile au discutat despre progresul implementării protocolului din 29 octombrie 2021, privind soluționarea problemelor actuale din sectorul gazelor. De asemenea, a fost subliniată necesitatea achitării de către partea moldovenească a livrărilor ulterioare de gaz rusesc integral și în termenii contractuali”, se menționează în comunicatul ”Gazprom”.

În contextul crizei energetice, vicepremierul Andrei Spînu a vorbit și despre livrările de energie electrică pentru luna septembrie. El a anunțat că ”Energocom” a semnat mai multe contracte în acest sens. Astfel, ”pentru luna septembrie, pentru 67 la sută din energie a fost semnat contractul cu Centrala termoelectrică de la Cuciurgan la prețul de 59,9 dolari pentru un megawat oră. De asemenea, pentru 30 la sută din achiziție a fost încheiat un contract cu ”Energocom” la prețul de 77 de dolari pentru un megawat oră, iar pentru trei la sută din achiziția energiei a fost încheiat cu ”Ukrhydroenergo”, la prețul de 100 de dolari pentru un megawat oră”, a mai scris Andrei Spînu.

În această ordine de idei, oficialul a menționat că prețul mediu al energiei electrice pentru luna august este de 66,23 de dolari pentru megawat oră, însă a precizat că tariful la energie electrică pentru cetățeni și economie rămâne neschimbat. În data de 30 august, președintele consiliului de administrație al ”Moldovagaz”, Vadim Ceban, a anunțat că a transferat ”Gazpromului” plata integrală pentru gazele naturale furnizate în prima jumătate a lunii august. Pe conturile gigantului rus au ajuns peste 16 milioane de dolari sau 50 la sută din avansul pentru consumul din această lună.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).