Olaf Scholz: Faptul că ue se extinde spre est, este un avantaj
29.08.2022, 18:27
Faptul că Uniunea Europeană continuă să se extindă spre est, este un avantaj. Declarația a fost făcută de cancelarul german Olaf Scholz, la Universitatea Carolină din Praga. El susține că, în acest mod, regulile de funcționare a UE vor trebui să se modifice și să fie adaptate noilor realități.
Olaf Scholz a vorbit despre integrarea în Uniunea Europeană a țărilor balcanice, Moldovei, Ucrainei și Georgiei. În context, cancelarul și-a imaginat comunitatea cu 30 sau 36 de membri.
OLAF SCHOLZ, cancelar al Germaniei: "În această Uniune extinsă, diferențele dintre statele membre vor crește în ceea ce privește interesele politice, puterea economică sau sistemele sociale. Ucraina nu este Luxemburg și Portugalia nu privește provocările lumii în același mod ca Macedonia de Nord".
Potrivit cancelarului german, pentru a se extinde, Uniunea Europeană trebuie să facă pași cardinali, în special pentru reformarea Parlamentului European și a sistemului decizional în domeniul politicii externe și fiscale. El consideră că UE ar trebui să elimine, treptat, dreptul de veto și să treacă la un sistem de aprobare a deciziilor cu majoritate simplă de voturi.
OLAF SCHOLZ, cancelar al Germaniei: "Riscul ca un membru UE să-și exercite dreptul de veto și să împiedice pe toți ceilalți să meargă înainte crește cu fiecare nou membru".
În același timp, Scholz susține propunerea lui Emmanuel Macron pentru crearea ”comunității politice europene”. În timpul vizitei liderului de la Paris la Chișinău, și Maia Sandu a salutat intenția, menționând că astfel ajunge mai aproape de UE și sprijinul care poate veni de acolo.
NTV Moldova