Gazprom a acordat ”în mod excepțional” companiei ”Moldovagaz” amânarea plății în avans pentru livrările de gaze naturale pentru luna august, până în 1 septembrie. Potrivit președintelui consiliului de administrație, Vadim Ceban, instituția se va adresa în curând Comisiei pentru Situații Excepționale cu propunerea de a examina opțiunile de soluționare a problemei plăților în lunile august și septembrie, pentru a asigura furnizarea neîntreruptă a gazelor naturale în țara noastră.
Potrivit termenilor contractului, până în data de 20 a fiecărei luni, ”Moldovagaz” este obligată să achite integral costul gazelor naturale consumate în luna precedentă și 50 la sută din costul gazelor contractate pentru luna curentă. ”JSC ”Moldovagaz” nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale față de PJSC ”Gazprom” de a achita un avans pentru livrările de gaze în august 2022. În acest sens, ”Moldovagaz” s-a adresat la ”Gazprom” cu solicitarea de a amâna plata avansului până la 1 septembrie 2022. Gazprom a decis să accepte în mod excepțional această solicitare”, a precizat gigantul rus, într-un comunicat.
Anterior, partea moldovenească a comunicat deja că, până la sfârșitul zilei de luni, nu va putea achita 50% din plata în avans pentru gazele naturale de la Gazprom pentru luna august. Astfel, președintele Societății pe Acțiuni Moldovagaz a solicitat gigantului rus să amâne plata pentru gazele furnizate în luna august. (IN CARTON) ”Pentru a evita speculațiile, aș dori să precizez că, astăzi, SA „Moldovagaz” a plătit „Gazprom-ului” datoria pentru furnizarea gazelor naturale în iulie. Totodată, din motivele anunțate anterior, compania a fost nevoită să ceară furnizorului principal să amâne plata pentru luna august” (OUT CARTON), menționează Vadim Ceban.
Președintele Consiliului de administrație al SA ”Moldovagaz”, Vadim Ceban, a menționat miercuri, 17 august, că instituția este nevoită să ceară din nou sprijin financiar de la Guvern, sub formă de asistență directă de stat, sau plata „datoriilor istorice” ale ”Termoelectrica”, pentru a acoperi deficitul financiar care se va forma în lunile august-septembrie ale acestui an pentru gazelele naturale importate de la Gazprom. Tot miercuri, Moldovagaz a anunțat că aproape 2 mii de consumatori noncasnici datorează furnizorului suma de peste 75 de milioane de lei pentru gazele naturale. Potrivit reprezentantului Moldovagaz, în perioada ianuarie-iulie 2022, abaterile de tarif s-au ridicat la 954 de milioane de lei, în august vor ajunge la aproape 409 milioane de lei, iar în septembrie – la 623 de milioane de lei. Noul tarif la gaze naturale a intrat în vigoare din 12 august. Astfel, potrivit hotărârii Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică din 4 august, care a fost publicată în Monitorul Oficial, consumatorii casnici vor achita pentru un metru cub de gaze naturale 22 de lei și 99 de bani, cu TVA inclus.
NTV Moldova