Marcați
Deces de malarie în Moldova
29.07.2022, 15:53
Un caz de deces din cauza malariei fost înregistrat în municipiul Chișinău. Este vorba despre un cetățean din Ucraina, care s-a refugiat în țara noastră. Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, bărbatul activa în calitate de marinar și s-a aflat în Africa de Vest timp de patru luni, ulterior a venit în Moldova. Este primul caz de deces din ultimii 13 ani.

Potrivit Agenției Naționale Pentru Sănătate Publică, bărbatul s-a născut în 1989 și era angajat la Flota Maritimă din Odessa în calitate de marinar. El s-a aflat în Africa de Vest, regiune endemică pentru malarie, în perioada 21 februarie-29 iunie. În rezultatul anchetării epidemiologice, s-a stabilit că în data de 29 iunie, bolnavul a venit în Moldova, iar în perioada aflării în Africa nu a administrat niciun tratament specific antimalaric. Bărbatul a ținut în taină zona din care a venit.

VERA LUNGU, epidemiolog Agenția Națională pentru Sănătate Publică: "Bărbatul a venit în Moldova, deoarece rudele lui erau refugiați în Chișinău. Pe data de 12 iulie apar primele semne de boală. S-a manifestat ca o toxiinfecție cu febră, dureri în burtă și diaree. A solicitat asistență medicală, dar din motiv că a ținut în taină ca este venit dintr-o țară tropicală, medicul nu a putut suspecta că este vorba de malarie și i s-a administrat un tratament simptomatic.

Ulterior, în data de 16 iulie, starea bărbatului s-a agravat și a fost internat la spitalul ”Arhanghel Mihail”, cu diagnosticul pneumonie, însă nici acolo bărbatul nu a divulgat faptul că a venit din Africa. Abia în data de 18 iulie, când starea a devenit critică, mama bolnavului le-a spus medicilor țara în care s-a aflat.

VERA LUNGU, epidemiolog Agenția Națională pentru Sănătate Publică: "Atunci s-a indicat de urgență examenul la malarie, diagnoza s-a confirmat și el a fost trasnferat la spitalul ”Toma Ciorbă”, dar cu regret deja era târziu. Bolnavul, la sfârșitul zilei, a decedat. E regretabil, fiindcă malaria este o boală care poate fi prevenită și foarte bine tratată. Sunt necesare strict preparate antimalarice, pe care noi le avem la Spitalul ”Toma Ciorbă”".

Epidemiologii din țara noastră atenționează că în Moldova, pe parcursul mai multor decenii, nu s-au înregistrat cazuri de malarie autohtonă, iar toate cazurile de boală înregistrate, au fost de import. Totuși, așezarea geografică și condițiile climaterice situează Republica Moldova în rândul țărilor cu risc sporit pentru infectarea cu malarie. În context, Agenția Națională pentru Sănătate Publică a venit cu un set de recomandări pentru cetățeni. Astfel, instituția precizează: ”Malaria este o boală parazitară periculoasă pentru viață, cu transmitere prin înțepătura țânțarilor infectați. Dacă planificați călătoria spre o zonă endemică, este necesară administrarea tratamentului profilactic. Manifestările clinice caracteristice malariei pot apărea la o săptămână din momentul sosirii în țara endemică și până la doi ani după părăsirea acesteia. Boala poate fi prevenită și tratată. În cazul suspectării primelor simptome ale bolii, precum frisoane, febră, dureri de cap la 10-15 zile de la sosirea într-o țară endemică, apelați imediat după asistența medicală urgentă”, a precizat ANSP.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).