Marcați
Alertele cu bombă nu contenesc
28.07.2022, 13:15
Activitatea Aeroportului Internațional Chișinău a fost perturbată de patru alerte false cu bombă în mai putin de 48 de ore. Ultima alertă a fost anunțată noaptea trecută, în jurul orei 2 și 25 de minute. În plină noapte toți angajații instituției, dar și pasagerii au fost evacuați din clădire. La fața locului au intervenit serviciile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne. Alertele continuă în ciuda informațiilor transmise anterior de autorități că autorii alertelor false au fost stabiliți.

Noaptea trecută, aproape de ora trei, pe rețelele de socializare, internauții au publicat imagini cu angajații, dar și pasagerii de la Aeroportul Internațional Chișinău, care așteptau afară, în timp ce organele de drept căutau obiectul explozibil, care potrivit autorului alertei, ar fi fost amplasat în interiorul Aeroportului. Autorul postării s-a arătat deranjat de numeroasele anunțuri false, mai ales la Aeroport, unde mii de pasageri au fost nevoiți să aștepte ore în șir afară, iar zeci de zboruri să fie reținute sau chiar anulate, în ultimele zile. La începutul săptămânii, președintele Comisiei parlamentare Securitate Națională, Apărare și Ordine Publică, deputatul PAS, Lilian Carp, a declarat că autorul alertelor false cu bombă a fost identificat. Cu toate acestea, instituțiile continuă să primească noi alerte din partea făptașilor. Întrebat cum explică acest lucru, Lilian Carp a spus că autoritățile competente sunt cele care vor oferi mai multe detalii despre cele întâmplate.

LILIAN CARP, președintele Comisiei Securitate Națională, Apărare și Ordine Publică: "Eu am mai spus încă o dată, deci, detalii despre felul cum acționează, ce se face, este Procuratura și este Ministerul Afacerilor Interne. Atât".

De cealaltă parte, președintele Parlamentului, Igor Grosu a declarat că amenințările cu bombă vin atât din interiorul Republicii Moldova, cât și din afară, însă a spus că nu cunoaște care sunt acele țări sau cine sunt făptașii. Un lucru este clar, că alertele vin din țările mai puțin prietenoase cu Republica Moldova, a mai precizat, președintele Parlamentului.

IGOR GROSU, președintele Parlamentului: "- Continuă pentru că cei care vin cu astfel de amenințări..., am înțeles că unii sunt de aici de pe loc, alții sunt din afară. - Din ce țări, ce informații aveți? - Nu am informații din care destinații, dar sunt din destinații neprietenoase nouă".

Precizăm că, Ministerul Afacerilor Interne a emis un comunicat, în care a venit cu unele precizări pe marginea numeroaselor alerte false. Potrivit oamenilor legii, a fost identificat unul dintre autorii alertelor cu bombă, care a anunțat, luni, 25 iulie, printr-un apel telefonic, despre minarea unor instituții. În comunicat se menționează că persoana este cercetată de organul de urmărire penală. Nu este însă specificat dacă aceasta este reținută sau că ar fi de peste hotarele Republicii Moldova.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).