Marcați
Taxele de studii la universitățile din Moldova s-au majorat
26.07.2022, 13:31
Taxele de studii la universitățile din Moldova s-au majorat din cauza inflației și crizei energetice. În funcție de universitate, dar și de facultatea aleasă, studenții trebuie să achite taxe de la 8500 - până la 35 de mii de lei. Există instituții care nu au majorat costul contractului pentru studii, iar altele au crescut taxele nesemnificativ.

Într-o analiză realizată de agenția de presă Info-prim Neo, secretarul comisiei de admitere a Academiei de Studii Economice, Serghei Portărescu, a majorat taxele de studii, precizând că Academia are costuri care trebuie fi acoperite și care sunt influențate de inflație.

”Taxele de studii la ASEM variază de la 8500 până la 9500 de lei la licență și în jur de 10 mii de lei la master. Trebuie să achităm și serviciile comunale, și profesorii la rândul lor așteaptă măcar o modestă majorare de salarii ca să poată și ei să facă față. Le-am majorat mai puțin decât au făcut-o alții, a spus Serghei Portărescu.

Și la Universitatea Tehnică taxa de studii s-a majorat comparativ cu anul trecut. Radu Melnic, secretarul comisiei de admitere, a spus că „universitatea, timp de o lună, a plătit dublu pentru încălzire. În loc de un milion șase sute, universitatea a plătit trei milioane și jumate. Prețurile la energia electrică, gaze și încălzire au provocat modificarea prețului contractelor de studii, iar reforma reorganizării prin fuziune a universităților a influențat procesul educațional. Secretarul responsabil al comisiei de admitere a Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Alexandru Corlăteanu, a menționat că planul de admitere în acest an prevede 450 de locuri cu finanțare de la bugetul de stat pentru studii de licență și 492 de locuri în bază de contract. Secretarul a punctat că taxele în acest an nu au fost majorate, la unele specialități chiar a scăzut prețul la contract.

Viorica Gladchi, secretar comisiei de admitere a Universității de Stat din Moldova, a spus că taxele de studii s-au majorat, dar nesemnificativ, cu 500 sau 1000 de lei. ”Cele mai solicitate specialități la USM rămân: Dreptul, Traducerea (la Facultatea de Litere) și specialitățile Facultatății de Științe Economice. De regulă nu se completează locurile bugetare din domeniul științelor chimice, științelor exacte și științelor naturii. USM oferă în acest an circa 60 de programe de licență și master în cadrul celor 11 facultăți, a mai menționat reprezentanta instituției.

Potrivit deciziei Ministerului Educației și Cercetării, Universitatea de Stat din Moldova se reorganizează prin absorbția Academiei de Administrare Publică, a Universității de Stat de Educație Fizică și Sport și a mai multor Institute de cercetare. Universitatea Agrară va fi absorbită de Universitatea Tehnică. Academia de Studii Economice se reorganizează prin absorbția Institutului Național de Cercetări Economice.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).