În cazul unui atac eventual al Federației Ruse la adresa Republicii Moldova, Armata Națională va apăra suveranitatea și integritatea teritorială a țării. Declarația a fost făcută de ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi în cadrul unei emisiuni. El a menționat că în prezent, forțele militare ruse sunt concentrate pe cucerirea Donbasului, iar rezistența Ucrainei împiedică redicrecționarea liniei frontului spre regiunea Odesa și Nicolaev.
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi a dat asigurări că pericolul războiului este deocamdată, departe de țara noastră, iar mesajele oficiale venite din partea Rusiei sunt pașnice, autorităților de la Chișinău fiindu-le date asigurări că operațiunea militară nu vizează Republica Moldova.
ANATOLIE NOSATÎI, ministrul Apărării: "Mesajele care le primi noi, sunt oleacă altfel. Sunt mai liniștite, mai calme și permanent ne afirmă că operațiunea militară nu vizează Republica Moldova și nu sunt pericole direct în direcția Republicii Moldova. Pericolul nu a dispărut, dar în comparație cu sfârșitul lunii februarie, este mult mai bine. Situația s-a schimbat mult în Ucraina, acțiunile militare s-au îndepărtat de hotarele Republicii Moldova. Acele acțiuni întreprinse de către Ucraina au făcut, totuși, ca să miște frontul mai departe de la Nicolaev, de la Odesa și datorită efortului internațional în vederea susținerii Ucrainei cu armament, Ucraina acum are posibiltatea să apere litoralul Mării Negre, inclusiv să apere și spațiul aerian, ceea ce pentru noi este foarte favorabil. Luptele cele mai grele se duc pe frontul în Est, în regiunea Donbasului, și cred că Federația Rusă dorește totuși să îndeplinească acel obiectiv strategic trasat care a fost pus pentru prima fază, cucerirea Donbasului".
În eventualitatea celui mai sumbru scenariu care ar viza atragerea țării noastre în război, Armata Națională va fi la datorie a mai subliniat Anatolie Nosatîi. De asemenea, el a menționat că România în calitatea de stat membru NATO ar putea livra Republicii Moldova armament și echipamente militare, însă nu și ostași.
ANATOLIE NOSATÎI, ministrul Apărării: "Ajutor direct ce ține de implicarea unităților militare din parte României, clar că nu poate să fie și ca un exemplu elocvent ne servește și Ucraina. Ei având aproape aceleași relații cu Polonia, unități din partea Poloniei nu au fost implicate și nu sunt implicate pe teritoriul Ucrainei. În situații dificile consider ca exemplu care a fost anterior, clar că poate să fie niște ajutoare cu armament și tehnică, echipamente".
Potrivit ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, Armata Națională este creată dintr-un efectiv militar de 6.500 de persoane și 2.000 de persoane civile, însă în cazul unui conflict armat autoritățile pot recurge la mobilizare și să crească semnificativ efectivul militar al Forțelor Armate.
NTV Moldova