Marcați
Gherciu: Divergențele țin de reforma în sistemul educațional
11.07.2022, 11:46
Decizia Ministerului Educației și Cercetării de a lichida Universitatea Agrară a fost motivul care a generat demisia din funcție a lui Viorel Gherciu. Fostul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare a declarat într-o emisiune TV, că nu se opune reformei din învățământului superior, însă consideră că Universitatea Agrară trebuie păstrată și fortificată, având în vedere că Republica Moldova este o țară agrară.

Fostul ministrul al Agriculturii, Viorel Gherciu spune că a înțeles că urmează a fi revocat din funcție după ce nu i s-a permis să participe la ședința Executivului, care a avut loc miercurea trecută, la Bălți. Totodată, Gherciu a reiterat faptul că l-a surprins rapiditatea cu care au avut loc lucrurile. Iar decizia plecării sale din funcție trebuia anunțată de comun acord, menționează fostul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare.

VIOREL GHERCIU, fostul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare: "Eu am fost revocat, mie nu mi s-a cerut să-mi dau demisia. Doamna prim-ministru are prerogativa de a-și alege echipa, la fel poate revoca membrii. Doamna prim-ministru mi-a sugerat să trimit un secretar de stat. Am înțeles din asta că urmează să avem o discuție cu privire la prelungirea sau continuarea mandatului meu de ministru".

Potrivit lui Viorel Gherciu, motivul revocării sale din funcție ar fi opunerea sa față de reforma în sistemul educațional și anume absorbirea Universității Agrare de Stat de către Universitatea Tehnică.

VIOREL GHERCIU, fostul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare: "La moment divergențele țin de reforma în sistemul educațional și ține de propunerea făcută de către Ministerul Educației de a fi absorbită Universitatea Agrară de către UTM. Eu ca persoană din interiorul sectorului, ca specialist din domeniu și ca fiind responsabil de acest sector, am considerat și consider în continuare că R. Moldova fiind o țară agrară și agricultura contribuind semnificativ la dezvoltarea economiei R. Moldova, este important ca să aibă o instituție superioară de învățământ care asigură pregătirea cadrelor calitative pentru a asigura sectorul cu resursele umane calificate necesare".

Fostul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Viorel Gherciu, susține că a propus un șir de optimizări în acest sens. După părerea lui, comasarea trebuia făcută între Universitatea Agrară, instituțiile de cercetare și colegiile din domeniu.

VIOREL GHERCIU, fostul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare: "Ministerul Agriculturii nu este împotriva reformei, bineînțeles că Universitatea Agrară necesită de a fi reorganizată, reformată, necesită de a fi optimizate cheltuielile care sunt făcute astăzi la Universitatea Agrară și noi înțelegem acest lucru și noi din toamnă am demarat un șir de optimizări, a fost schimbat rectorul, au fost întreprinse un șir de măsuri de optimizări, din 700 de persoane care erau, acum sunt un pic peste 500. Noi am propus un concept de fortificare a universității, de fuzionare a instituțiilor de cercetare din domeniul agricol cu Universitatea Agrară, dar și colegiile agricole sau putem să o schimbăm în Academia de Științe Agricole".

De asemenea, Viorel Gherciu, mai spune că cele 11 luni de activitate la Ministerul Agriculturii au fost un rezultat al muncii în echipă. Împreună cu membrii Comisiei pe Agricultură și cu agricultorii s-a muncit pentru a soluționa și a răspunde provocărilor din sectorul agricol, a reiterat Gherciu. Amintim că în cadrul ceremoniei de prezentare a noului ministru, care s-a desfășurat vineri, premierul Natalia Gavrilița a explicat că s-a decis demiterea lui Viorel Gherciu deoarece acesta nu ar fi excelat în funcția pe care o deținea.

NATALIA GAVRILIȚA, prim-ministru: "Eu discut cu fiecare ministru și noi avem o comunicare eficientă, eu comunic cu ei direct nu prin intermediul presei, așa că schimbarea nu a fost surpriză. Sunt mai multe procese care întârzie, ne dorim o viteză mai mare în implementarea anumitor reforme și acțiuni în domeniul agricol. Este de o importanță majoră, deoarce avem secetă, avem criza economică, avem consecințele războiului din Ucraina, care lovesc în anumite sectoare. De aceea am decis că este nevoi de un suflu nou".

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate Vladimir Bolea a fost numit în dimineața zilei de, 8 iulie, în funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare din Republica Moldova. Menționăm că, aceasta este prima demitere din Cabinetul lui Gavrilița. Potrivit premierului și alți miniștri vor fi demiși, dacă nu își vor îndeplini atribuțiile de serviciu. După un an este cazul să fie găsite alternative mai bune, a subliniat Natalia Gavrilița.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).