Fostul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Viorel Gherciu, s-a arătat surprins de demiterea sa din funcție. El spune că a fost anunțat aseară de prim-ministrul Natalia Gavrilița despre acestă intenție, însă nu a crezut că se va întâmpla atât de repede. Șefa Cabinetului de Miniștri motivează că și-a dorit o viteză mai mare în implementarea unor acțiuni în sectorul agricol. Fără a preciza, totuși, ce anume a nemulțumit-o în activitatea lui Gherciu, Gavrilița a menționat că domeniul are nevoie de un suflu nou.
În cadrul ceremoniei de prezentare a noului ministru, premierul Natalia Gavrilița a explicat că s-a decis demiterea lui Viorel Gherciu deoarece acesta nu ar fi excelat în funcția pe care o deținea.
NATALIA GAVRILIȚA, prim-ministru: "Eu discut cu fiecare ministru și noi avem o comunicare eficientă, eu comunic cu ei direct nu prin intermediul presei, așa că schimbarea nu a fost surpriză. Sunt mai multe procese care întârzie, ne dorim o viteză mai mare în implementarea anumitor reforme și acțiuni în domeniul agricol. Este de o importanță majoră, deoarce avem secetă, avem criza economică, avem consecințele războiului din Ucraina, care lovesc în anumite sectoare. De aceea am decis că este nevoi de un suflu nou".
De cealaltă parte, fostul ministru, Viorel Gherciu se arată surprins de decizie și spune că a aflat în acestă dimineață despre demisia sa. El menționează că fost anunțat joi seara de premierul Natalia Gavrilița despre anumite intenții, însă nu i-a fost dat de înțeles că va fi concediat. Pentru astăzi, Gherciu spune că avea planificată o ieșire în teren, pe care a anulat-o atunci când a fost chemat la prezentarea echipei noului ministru al Agriculturii.
VIOREL GHERCIU, fostul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare: "Am fost luat prin surprindere dimineața la prima oră, atunci când am aflat și eu despre acest lucru. A fost o discuție tehnică, o discuție vizavi de prioritățile sectorului, de politici. Și în acest context s-a găsit de cuviință. Deoarece, mai avem și păreri diferite pe anumite subiecte. Deci este o decizie politică.
În plus Viorel Gherciu, o contrazice pe Gavrilița și afirmă că este mulțumit de activitatea sa în cadrul Ministerului Agriculturii.
VIOREL GHERCIU, fostul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare: "Părerea mea persoanlă este că nu ne-am mișcat lent. Noi din prima zi am făcut față cerințelor, a fost elaborat într-un timp record și planul de acțiuni a ministerului pentru dezvoltare sectorului. Acest plan de acțiuni a fost coordonat cu Guvernul, a fost aprobat. Imediat am luat legătura cu partenerii de dezvoltarre, de asemena cu reprezentanții sectorului, cu asociațiile producătorilor. Înțelegând care sunt problemele principale din sector, ne-am focusat pe rezolvarea acestora, venind în sprijinul agricultorilor".
La rândul său, noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a declarar că este pregătit să îndeplinească atirbuțiile de serviciu cu responsabilitate.
VLADIMIR BOLEA, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare: "Probleme sunt foarte multe, dar eu am ferma convingere că împreună cu Guvernul Republicii Moldova și cu angajații din minister vom face față. Și pentru fiecare problemă se va găsi soluții bune, pentru ca economia din Republica Moldova să se poată dezvolta".
Totodată, prim-ministrul Natalia Gavrilița a fost întrebată de jurnaliști dacă și alți miniștri urmează să fie înlocuiți. Șefa Cabinetului de Miniștri a spus că după un an este cazul să fie găsite alternative mai bune.
NATALIA GAVRILIȚA, prim-ministru: "Întradevăr sunt timpuri mai complicate, ne dorim o viteză mai mare pe anumite domenii, ne dorim prioritizarea mai bună a politicilor, de aceea, eu vorbesc în continuare cu miniști și dacă voi vedea că anumite lucruri nu se mișcă suficient de repede, sau anumite priorități nu sunt puse în capul mesei, atunci cred că după un an este deja cazul să găsim alternative mai bune".
Întrebată de ce numirea noului ministru a avut loc, dimineața devreme, în condiții de secretomanie și fără a anunța presa, Natalia Gavrilița a spus că reprezentanții mass-media au fost invitați doar la ceremonia de prezentare a noului ministru, sugerându-le jurnaliștilor să ceară explicații de la departamentul de relații cu presa al Guvernului.
NTV Moldova