Nu toți cetățenii vor beneficia de compensații pentru consumul de gazele naturale, în sezonul rece. Despre aceasta a anunțat premierul, Natalia Gavrilița, care a menționat că de ajutor vor beneficia doar unele categorii de persoane. Potrivit prim-ministrului, Guvernul pregătește un mecanism de compensare a facturilor la gaz și căldură, lucru ce a fost confirmat anterior și de către deputatul PAS, Radu Marian.
Premierul Natalia Gavrilița a precizat că, în acest sezon, doar șase categorii de gospodării vor primi compensații, în funcţie de veniturile şi consumul din fiecare lună.
”Toate gospodăriile casnice vor fi implicate într-o anumită categorie, dar evident că cei care îşi pot permite preţuri mai mari, care duc o viaţă de lux nu vor beneficia de compensaţii”, susține Natalia Gavrilița. Deocamdată nu se știe dacă și agenții economici vor primi ajutor din partea statului.
De asemenea, deputatul PAS, Radu Marian, a declarat anterior în cadrul unei emisiuni televizate că statul va compensa tariful la gaz, însă nu pentru toți, așa cum a fost iarna trecută.
RADU MARIAN, deputat PAS: "Noi pregătim un mecanism de compensare pentru iarnă. Guvernul a publicat proiectul, vor fi 6 categorii de gospodării, în funcție de vulnerabilitatea energetică. Până la sfârșitul lunii iulie va fi aprobat și oamenii vor cunoaște cum pot beneficia de ajutor. Noi urmează să votăm în Parlament până la sfârșitul lunii iulie mecanismul de compensare, pentru că el va fi diferit, va fi în baza cererii. Iarna trecută am compensat 3.500 de lei per gospodărie, pe tot sezonul rece. Acum va fi diferit, îi vom ajuta mai mult pe cei care au nevoie".
”Moldovagaz” a expediat în data de 30 iunie, o solicitare Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică de majorare a tarifului pentru gazele naturale cu 45 la sută, motivul invocat fiind majorarea prețului de achiziție. Astfel, consumatorii ar putea achita peste 23 de lei pentru un metru cub de gaz. În prezent, consumatorii finali achită un tarif de 18 lei și 6 bani cu TVA inclus, care a fost majorat din data de 1 iulie. Iarna trecută, Guvernul a oferit compensații cetățenilor și agenților economici, iar luna martie a fost ultima pentru care moldovenii au plătit mai puțin pentru facturile la gaz și energie termică.
NTV Moldova