Autoritățile trebuie să investească în reparația și dotarea spitalelor raionale, pentru a crea condiții atât pentru pacienți, cât și pentru medici. Declarația a fost făcută de vicepreședintele Comisiei Protecție Socială, Sănătate și Familie, deputatul socialist, Vladimir Odnostalco, după ce, ieri, ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, a declarat că urmează să fie construite două spitale regionale la Cahul și Bălți. În opinia parlamentarului, acest lucru ar contribui la lichidarea trepatată a celorlalte instituții medicale raionale și la scumpirea serviciilor medicale.
Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, a declarat că cele două spitale vor oferi servicii medicale moderne. Ea a dat asigurări că nu va fi închis niciun spital raional, deoarece cele două instituții medicale regionale nu vor înlocui serviciile oferite de cele raionale. Totuși, Nemerenco a admis că unele instituții medicale din centrele raionale urmează să treacă prin anumite reorganizări.
ALA NEMERENCO, ministrul Sănătății: "Spitalele raionale pe parcurs, după cum observați vor suferi o modificare de structură internă, deoarece se schimbă necesitatea în acordarea unor servicii de asistență medicală, dar aceasta nu înseamnă închiderea paturilor dar reprofilare alor pe intern. La momentul de față avem mai multă populație îmbătrânită. Ei au nevoie mai mult de îngrijiri pentru suferințe cronice și nu putem să avem foarte multe paturi de pediatrie, într-un raion în care a scăzut foarte mult numărul de copii".
La rândul său, vicepreședintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, deputatul socialist, Vladimir Odnostalco, a declarat că autoritățile ar trebui să investească, în primul rând, în spitalele existente, pentru a crea condiții de angajare a specialiștilor, inclusiv a tinerilor.
VLADIMIRI ODNOSTALCO, deputat BCS: "Doamna ministru așa și nu s-a clarificat cu spitalele actuale, ceea ce se întâmplă astăzi, cât de dotate sunt, în ce zonă, cu acele departamente care au nevoie de sprijin și multe alte lucruri care privesc starea actuală a spitalelor, starea actuală a sistemului medical. (musca) De unde vor aduce personal, de unde îi vor atrage pentru a-i face pe oameni să muncească? care va fi motivația? Ținând cont de faptul că, aș vrea să vă reamintesc, din nou, că nici în 21, nici în acest an, nu au fost majorate salariile medicilor".
Totodată, Vladimir Odnostalco admite că, odată cu construirea celor două spitale regionale, instituțiile medicale raionale ar putea fi lichidate treptat.
VLADIMIRI ODNOSTALCO, deputat BCS: "În urma unor reorganizări sau după efectuarea altor analize, într-un final, vor fi reduse numărul de paturi, vor fi lichidate departamente întregi. Și spitalele noastre raionale, da, ele necesită reorganizare, au nevoie de un nou management, o nouă înfățișare, dar, totuși, nu le poți lăsa așa și închide".
Potrivit proiectului, spitalul regional de la Cahul va acoperi necesitatea pentru 120.000 de persoane, ceea ce înseamnă zona raioanelor din sudul țării, iar viitorul spital din Bălți va acoperi necesitățile pentru 300.000 de locuitori din nordul țării. Constucția acestora este finananțată de Banca Europeană pentru Investiții și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Lucrările vor începe în 2023, iar termenul de dare în exploatare a spitalelor va fi în maximum trei ani.
NTV Moldova