Marcați
Maia Sandu: Armata trebuie să fie dotată ca să ne poată apăra
22.06.2022, 12:13
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu continuă să susțină ideea că armata trebuie să fie dotată cu toate mijloacele pentru a ne apăra, în cazul unui conflict militar. Declarația a fost făcută în cadrul unui interviu pentru redacția ”Radio France Internationale” din România, în contextul în care, președintele Franței, Emmanuel Macron, aflat recent la Chișinău a aunțat că Moldova urmează să primească 40 de milioane de euro pentru sporirea capacităților de apărare.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a menționat că deși suntem o țară neutră, suntem vulnerabili în fața unui posibil conflict militar, de aceea armata moldovenească trebuie întărită.

MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: "Armata trebuie să fie dotată cu toate mijloacele ca să ne poată apăra, în cazul unui conflict. De aceea, guvernarea trebuie să contribuie la acest obiectiv ca să asigurăm lucrurile elementare de care are nevoie armata. Noi nu intenționăm să pornim război împotriva cuiva, dar suntem o țară cu neutralitatea în Constituție asta înseamnă că noi singuri trebuie să ne purtăm de grijă. Nu facem parte din niciun bloc militar ca să putem să contăm pe ajutorul cuiva, în cazul în care ne confruntăm cu agresiune militară".

Șefa statului a mai menționat că ajutorul anunțat de președintele francez, vine în condițiile în care războiul a ajuns la granița cu Republica Moldova.

MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: "Această sumă este pentru o perioadă mai îndelungată. Și în cadrul acestui sprijin, noi vom beneficia de ajutoare, echipamente non-letale, care se referă de exemplu la asistența medicală pentru armată, tot felul de alte lucruri.Trebuie să discutăm și de echipamente sau arme letale, dacă aceasta este o posibilitate, dacă putem să obținem această asistență, și mai ales gratis".

Aflat săptămâna trecută, într-o vizită de lucru la Chișinău, președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat că sprijinul financiar oferit Republicii Moldova în cadrul Fondului european de apărare, va fi destinat pentru dublarea bugetului militar al țării noastre.

EMMANUEL MACRON președintele Franței: "Știu că sunteți hotărâți să arătați că neutralitatea la care este atașată țara Dumneavoastră nu înseamnă demilitarizare. Cele 40 de milioane de euro de care veți beneficia în cadrul Fondului european de apărare sunt un aport deosebit de important care va duce la dublarea bugetului militar al țării Dumneavoastră".

La ultima rectificare a bugetului făcută de guvernare, bugetul pentru apărarea națională a fost suplimentat cu aproape 128 de milioane de lei. Acesta a ajuns acum la peste 1,16 miliarde de lei.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).