Marcați
Guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei ar putea fi numit săptămâna viitoare
24.02.2016, 07:51
Guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei ar putea fi numit săptămâna viitoare. Anunţul a fost făcut de preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, după şedinţa Comisiei pentru selectarea candidatului la funcţia de Guvernator al băncii centrale.

Potrivit lui Candu, marți sau miercuri persoanele care s-au înscris în concurs vor fi supuse unor interviuri, iar joi sau vineri preşedintele Parlamentului va înainta plenului un singur candidat la postul de şef al băncii centrale.

Întrebat de jurnaliști despre afilierea politică a unor candidaţi, mai exact cu PD, preşedintele Parlamentului a spus că aceste informaţii vor fi verificate.

Amintim că Victor Timotin şi Valeriu Chiţan, doi candidaţi care şi-au depus CV-urile pe ultima sută de metri, au candidat anterior în cadrul alegerilor parlamentare pe listele Partidului Democrat.
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).