Marcați
Părinții vor putea participa la careurile dedicate ultimului sunet
30.05.2022, 17:18
După o perioadă îndelungată de restricții antiCOVID, părinții vor putea participa la careurile dedicate ultimului sunet. Anunțul a fost făcut astăzi de viceprimarul Capitalei, Angela Cutasevici. Ea a menționat că potrivit planului de învățământ, ulterior, copii vor beneficia de tradiționala vacanță de vară, care va începe din 1 iunie și se va finaliza în 31 august, cu excepția elevilor care se pregătesc pentru examenele de absolvire.

ANGELA CUTASEVICI, viceprimar al Capitalei: "În acest an, după o perioadă îndelungată de restricții este permisă organizarea careurilor pentru ultimul sunet cu participarea, inclusiv a părinților. Elevii care finalizează treptele de școlarizare gimnazială și liceală se pregătesc pentru examenele de absolvire. Astfel, examenele de absolvire a gimnaziului se vor defășura în perioada 2-13 iunie, iar cele de bacalaureat în perioada 3-21 iunie".

Pentru odihna copiilor în sezonul estival municipalitatea va organiza 13 tabere cu sejur de zi. În anul curent accentul va fi pus pe tabere tematice a declarat viceprimarul Capitalei, Angela Cutasevici.

ANGELA CUTASEVICI, viceprimar al Capitalei: "În anul 2022 vom avea 13 tabere cu sejur de zi, unde urmează să se odihească 1.111 copii. Regimul de activitate a taberelor de zi va fi între orele 08:00-17:00, durata 15 zile cu excepția zilelor de weekend, în perioada 6-24 iunie schimbul I și 27 iunie- 15 iulie schimbul II. Costul biletului pentru o tabără de zi, pentru 15 zile a fost stabilit în sumă de 1.250 lei, iar plata părinților va constitui 450 lei sau 20 procente din costul biletului".

Viceprimarul Capitalei, Angela Cutasevici a mai subliniat că după o pauză de doi ani, își vor relua activitatea și taberele constante.

ANGELA CUTASEVICI, viceprimar al Capitalei: "În aceste tabere se vor odihni 6.550 copii. Pentru a beneficia de odihna de vară în taberele constante, părinții vor depune ceceri la instituția de învățământ, unde copilul își face studiile. Prețul biletului de odihnă în taberele constante este 3.200, pentru o perioadă de 10 zile și 3.840, pentru schimbul de 12 zile. Părinții vor achita 20 procente din costul foii, respectiv pentru biletul în tabăra ”Cireșarii” părinții vor achita 640 lei, valoarea de 20 procente din costul 3.200 și pentru taberele ”Poienița veselă” și ”Alunelul” 768 de lei - 20 procente din 3.840".

Pentru sezonul estival din anul curent, autoritățile Capitalei vor elibera 8.952 de bilete de odihnă. În acest scop dimn bugetul municipal au fost alocate peste 26 de milioane de lei.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).