Marcați
Partenerii europeni îi cer R.Moldova să aplice imediat un embargo la gazele din Rusia
6.05.2022, 09:46
Parlamentul European, prin rezoluția din 5 mai referitoare la situația actuală a cooperării dintre UE și Republica Moldova, îndeamnă Chișinăul "să aplice imediat un embargo pentru gazele din Rusia". Textul final al documentului a fost publicat pe site-ul oficial al instituției.

Astfel, la punctul 19 din rezoluție este menționat: Parlamentul European salută concluziile Consiliului European din 24 și 25 martie 2022; invită statele membre să achiziționeze în comun gaze naturale, gaz natural lichefiat și hidrogen prin intermediul unei platforme comune, care să fie accesibilă și statelor din Balcanii de Vest și celor trei țări asociate din cadrul Parteneriatului estic; își reafirmă, în acest context, îndemnul de a se aplica imediat un embargo pentru gazele din Rusia; invită autoritățile moldovene și Comisia să colaboreze în vederea unei evaluări precise a nevoilor Moldovei de stocare a gazelor pentru perioada următoare.

Precizăm că Parlamentul European a aprobat o rezoluție prin care "solicită ca, în cadrul reuniunii Consiliului European din iunie 2022, să se transmită un semnal politic clar și ferm cu privire la calea europeană aleasă de Republica Moldova".

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).