Marcați
Ministrul Muncii explică de ce PAS a promis, iar ulterior s-a răzgândit să mai indexeze pensiile din martie
16.03.2022, 17:44
Deputații PAS au renunțat la promisiunea dată pensionarilor de a indexa pensiile cu o lună mai devreme decât prevede legea, din motivul lipsei de resurse financiare. Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spătari, susține că acest angajament nu poate fi onorat din cauza bugetului auster și a cheltuielilor foarte mari suportate pentru compensarea facturilor cetățenilor la gaz și energia termică.

”A fost o idee, într-adevăr, la un moment dat pe fundalul creșterii prețurilor, pe fundalul scăderii puterii de cumpărare a populației, de a avansa indexarea pensiilor. Dar, cred că erau și alte decizii care trebuiau luate la Parlament în legătură cu pensiile, de exemplu plafonarea indexării care a necesitat ceva timp. Având și un buget auster, pentru că am cheltuit mai mult pe compensații pe gaze decât am planificat inițial, pentru că prețurile au crescut și mai mult, și pentru că indexarea care se anunța este destul de mare, s-a decis, la Parlament, să rămânem în calendar, să indexăm pensiile de la 1 aprilie”, a spus ministrul.

Amintim, la începutul anului, mai mulți deputați PAS au declarat că pensiile ar putea fi indexate în acest an din 1 martie 2022 și nu pe 1 aprilie, așa cum prevede legea.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).