Marcați
Guvernul PAS vrea să impună o nouă taxă pentru automobiliști - taxa de mediu
27.12.2021, 15:50
Deținătorii de automobile ar putea să mai achite o taxă, cea de mediu. Anunțul a fost făcut de către ministrul Mediului, Iuliana Cantaragiu, la Europa Liberă.

„Pentru a introduce taxe de poluare, taxe de carbon le zic la emisiile de la fiecare transport. Ideea mea, de exemplu, pe care am comunicat-o și atunci când a început să se elaboreze proiectul de lege privind protecția atmosferei, care astăzi este în parlament, deci, el a trecut de prima lectură, dar vrem să-l revizuim, să vedem dacă e cazul și de mai îmbunătățit. Acolo a fost introdusă prevederea aceasta privind verificarea, pentru că până acum nu există, în legea veche nu există obligația de a verifica sursele mobile, adică transportul, emisiile la transport și de a le taxa, să zic așa. Ca să înțelegem, taxa asta de mediu este ca o măsură de responsabilizare a proprietarilor de autovehicule și ideea mea este, de exemplu, atunci când mă duc eu să fac revizia tehnică în fiecare an la stațiile de verificare, când îmi măsoară emisiile, punem plafon ce emisii pot eu să generez și, în funcție de emisii, așa taxe plătesc. Asta este practica și în țările europene și astfel pe proprietari îi determină, în primul rând, să aibă grijă, există o piesă numită catalizator, care captează aceste emisii, că asta-i piesă de consum, s-o schimbe sau să întrețină mașinile astfel ca ele să aibă mai puține emisii sau să și le schimbe la timp", a explicat ministrul Mediului.

NTV Moldova

Actualitate

menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).