Marcați
Guvernul PAS anunță că în 2022 majorările cele mai mari se vor face la salariile mari
25.11.2021, 11:00
Cu cât salariul e mai mare, cu atât majorarea acestuia e mai mare. Așa a explicat ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, creșterea diferențiată, anul viitor, de salarii a deputaților față de alte categorii de bugetari.

”Deputații și ceilalți nu au avut ceva diferit. La toată lumea s-a majorat salariul de bază cu 100 de lei, iată cu cât s-a majorat salariul la deputați, e în baza la cei 100 de lei. Deoarece deputații au o clasă de salarizare superioară, această creștere de salariu este mai mare la deputați, decât la acei care sunt din clasele inferioare de salarizare. Cu cât salariul este mai mare, cu atât majorarea este mai mare”, a spus Budianschi la un post privat de televiziune.

Ministrul a mai declarat că, anul viitor, Guvernul va modifica politica de salarizare în sectorul bugetar, astfel ca ”persoanele care contribuie mai puțin să primească mai puțin”.

Amintim, Guvernul a majorat pentru anul viitor fondul de salarizare de la Președinție de la 17,2 la 19,7 milioane de lei, de la 118 la 142 de milioane - fondul de salarizare pentru Parlament, de la 11,9 la 14,8 milioane - fondul de salarizare pentru Curtea Constituțională. Bugetul pentru sistemul educațional a fost micșorat de la 2,84 miliarde anul acesta la 2,74 de miliarde, anul viitor.

NTV Moldova

Actualitate

menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).