Marcați
Averea noului șef al Serviciului Vamal, Igor Talmazan
3.09.2021, 17:39
Deputatul PAS, Igor Talmazan, a fost numit în funcția de director al Serviciului Vamal al Republicii Moldova. Ordinul cu privire la numire în funcție a fost semnat de către ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi.

În 2019, Talmazan a deținut funcția de șef al Corpului de Control al prim-ministrului Maia Sandu.

Igor Talmazan a fost și consilier municipal PL și reprezentant al Partidului Liberal, inclusiv în funcția de viceministru al Mediului sau în cea de șef al Inspectoratului Ecologic de Stat.

Talmazan este jurist de profesie, iar potrivit declarației de avere și interese personale, nu deține nicio casă în proprietate, dar are două automobile. Totodată, Talmazan este proprietarul firmei „SQS Group”, cu activități declarate în domeniul transportului rutier de mărfuri, comerţ cu ridicata al cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului neprelucrat.

În 2020, compania a înregistrat venituri din vânzări 13 823 800 lei, suma este triplă față de 2019.

NTV Moldova

Actualitate

menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).